Gem de cireșe cu semințe de chia

dulceata de cirese cu chia

Am alergat la piață să-mi iau încă un kil de cireșe și mi-am primit avertismentul verbal: ”mai două trei zile și se duc de tot de pe piață”. Și în timp ce-mi plângeam soarta, mi-am adus aminte că tot n-am urcat mini rețeta mea de dulceață cu cireșe și semințe de chia. Am făcut-o într-un…

Panna cotta cu căpșuni și cimbrișor

panna cotta cu capsune

În iunie ăsta nu am apucat să mă bucur prea mult de căpșuni, dar poate că mai am o șansă. Îmi plac tare mult ca gust, ca textură, mă înnebunesc cu a lor culoare, dar cumva se ciocnesc prea mult cu perioada cireșelor și pierd astfel mult teren. Dar am apucat într-un weekend să fac…

Empanadas cu carne de curcan și stafide

empanadas cu curcan

Empanadas mi-aduc aminte mereu de un soi de comfort food pe care-l făceau bunicuțele în telenovele și-au picat la fix umplute cu carne de curcan și-o salată proaspătă ca să ne fie de comfort zilele trecute. Cu norii ăștia grei cocoțați zi de zi pe cer, ne tot trezim cu pofte de mâncare caldă, sățioasă…

Monkey bread cu usturoi și pătrunjel

tear and share cu usturoi si patrunjel

Eu nu fac tare des pâine, dar atunci când o fac, ai face bine să crezi că e pâine impregnată în unt cu usturoi și pătrunjel, ok? Am comis zilele trecute o monkey bread sau o tear and share, un soi de pâine făcută din mai multe chifle mai mici lipite între ele cât să fie apoi ușor de…

Lava cake cu caramel sărat

lava cake cu caramel sarat1

Nu-s eu mare consumatoare de trend, dar în secret am iubit și-am ales întotdeauna opțiunea aia șod de caramel sărat. Sunt cumva în limbă după dulcele sărat, bine potențat și cu o aromă foarte puternică. Iar caramelul sărat are toate componentele astea: dulce, sărat, aromat, bogat, indiscret. Și m-am mai pomenit eu întrecut cu variante…

Rețetă Chocolate Hot Cross Buns

chocolate hot cross buns

De chiflele astea dulci, hot cross buns, știu de câțiva anișori buni de prin datinile britanice de Paște și mereu mi-au trezit interesul, dar nu suficient cât să mă pun la treabă. Însă Andra de la Mentă și Rozmarin le-a făcut zilele trecute și mi-a și pasat rețeta ei, așa că n-am mai amânat tura asta…

Unt de alune de pădure

unt de alune de padure

Spune-mi ce blender ai ca să-ți spun cât de repede poți să faci un unt de alune de pădure sau din orice alte nuci îți mai trec ție prin wishlist. Pentru mine, alunele de pădure sunt un all time favorite, posibil și pentru că-s ingredientul de bază al celei mai delicioase ciocolate de pe lume, Nutella. Așa…