Am alergat la piață să-mi iau încă un kil de cireșe și mi-am primit avertismentul verbal: ”mai două trei zile și se duc de tot de pe piață”. Și în timp ce-mi plângeam soarta, mi-am adus aminte că tot n-am urcat mini rețeta mea de dulceață cu cireșe și semințe de chia.
Am făcut-o într-un weekend tare simplu și câteva zile mai încolo era și terminată. Așa că rețeta-i vine mai jos, în câțiva pași tare ușurei.
Ce ingrediente am folosit:
- 1 kilogram de cireșe, cântărite după ce-au rămas fără sâmburi și codițe
- 5 linguri de semințe de chia
- 5 linguri de miere
- esență de migdale (pentru că e a match made in heaven cu cireșele)
Cireșele, lăsate fără codițe, frunze sau sâmburi, le-am transferat într-o crăticioară, pe foc mediu, alături de lingurile de miere și puțină esență de migdale. Am lăsat fructele să se gătească timp de cinci minute, timp în care am insistat să le apăs ușor cu spatele unei linguri de lemn.
Am dat amestecul la fiert, moment în care l-am acoperit cu un capac și l-am lăsat la foc mic să se mai gătească încă 10-15 minute. Am stins în cele din urmă focul și-am adăugat semințele de chia.
Dulceața se va închega pe măsură ce se răcește. Am tranferat-o deci repejor în borcanele pregătite – două borcane de 400 ml – și pe când s-a răcit în totalitate, borcanele le-am pus la frigider. Pentru că e o dulceață fără conservanți, am să-ți recomand să o consumi în cel mult două săptămâni de când ai făcut-o.