Cheap clean January: Toast cu avocado și curcan

toast cu avocado si curcan

Ce-i ianuarie fără un o să mănânc mai bine? Fără un mă-apuc de sport? Ei bine, la mine ar mai include ceva. Și promisiunea unei luni mai chibzuite. V-am zis recent cât de mână largă pot să fiu și că lucrez intens la asta. Așa că am decis să public în ianuarie rețete chibzuite financiar și chibzuite caloric. Am…

2017. De făcut, de visat, de îmbrățișat

resolutions 2017

Mie-mi place să-mi avertizez anii de dinainte să înceapă. Le setez limite, ținte, vise de împlinit și momente de depășit. Eu îmi notez new year’s resolutions de peste zece ani și încă nu-s absolut convinsă dacă mă ajută ori ba, dar pentru un notoriu făcător de liste ca mine – e un musai. Și evident c-am multe resolutions de…

Conturi (creative) de urmărit pe Instagram în 2017

instagram pe 2017

Instagram este pentru mine diamantul din social media, în sensul în care aș renunța fără să stau pe gânduri la orice altceva dacă m-ai pune să aleg între el și restu’. Sunt cumva un om al vizualului și mă stimulează creativ orice-mi stimulează în primul rând ochiul. Sunt în limbă după jocuri de culori, îmi plac elementele obsesiv compulsiv aranjate, dar…

Tort de bezea. Prima mea Pavlova

pavlova

Moșul mi-a adus, printre altele, un stativ superb de tort. Așa că mi-am pus imediat în plan să-l onorez cu o Pavlova de iarnă. Ar putea părea că fac Pavlova la fiecare sfârșit de săptămână la cum am numit eu lejer al meu prim tort de bezea drept o Pavlova de iarnă, dar nu, a chiar…

Fursecuri de Crăciun 🎅🏻

fursecuri craciun

Meniul de Crăciun nu vi l-am dezvăluit, e oricum un mix&match cu efort din toate părțile familiei. Dar aveam eu acel regret acum o săptămână – că n-am încărcat nimic nimic Christmasy pe blog, nicio rețetă, niciun apropos cu scorțișoară. Mi-am propus s-o dreg cu 6 zile de postat în lanț înainte de Crăciun, sper că v-au…

10 idei de cadouri de Crăciun de ultim minut 🎀

cadou ultima clipa

E joia de dinainte de Crăciun. Eu am toate cadourile luate, 75% dintre ele și dăruite, relativ ok pentru un om care a început shoppingu’ pe la mijlocul lui noiembrie. Dar am și-un scurt ghid de nimicuri drăguțe pentru mai toată lumea care fuge-n Mall mâine și poimâine. Are câte puțin din toate și, sper eu, cheia…

Ciocolată caldă cu lapte condensat

ciocolata calda

O seară perfectă de decembrie? Păturica mea electrică pornită pe poziția #2 și o cană cu ciocolată caldă. Un cățel făcut covrig la picioarele mele și-un episod din The Missing. O lumânare parfumată și pijamaua mea cea mai fluffy. Am ajuns în punctul ăla de introvertită și convertită la băuturi calde, dar nu, încă nu ceai,…

Lucruri care-mi plac #17

lucruri (17)

E nu-mijloc-de-decembrie, ci e deja săptămâna cu Crăciunu’ și eu n-am apucat să-mi scriu ultimul lucruri care-mi plac. Nu regret nimic. Pentru că m-am ocupat intens de ciocolată caldă cu prietenii, seri de jocuri, mâncat mult mult porc, de cumpărat cadouri pe care le dau cu cel mai mare entuziasm și-alte chestii mărunte și tare triviale. Care…