
E nu-mijloc-de-decembrie, ci e deja săptămâna cu Crăciunu’ și eu n-am apucat să-mi scriu ultimul lucruri care-mi plac. Nu regret nimic. Pentru că m-am ocupat intens de ciocolată caldă cu prietenii, seri de jocuri, mâncat mult mult porc, de cumpărat cadouri pe care le dau cu cel mai mare entuziasm și-alte chestii mărunte și tare triviale. Care pot părea nimicuri superficiale față de ce se-ntâmplă în locuri cheie din lume, însă e modul meu de a mă bucura cât de mult pot de cei dragi și de lucrurile care-mi plac. Așa că accept cu drag să fiu superficială și să aduc mici momente de bucurie nu doar în decembrie, ci-n orice altă lună în care mi se ivește oportunitatea.
Mă rog, iată câteva din frivolitățile mele din noiembrie.
Seria BBC The Missing. Este în principiu povestea unui copil dispărut și toate legăturile dintre dispariția acestuia și toți adulții din viața lui. Se situează undeva între ficțiune și stilul unui documentar și mi-a plăcut la nebunie familiaritatea unor lucruri zilnice. Și da, ei bine, vreau mai multe serii BBC în viitor.
În noiembrie a fost ăl mai mare eveniment trivial al anului – Black Friday. Și mi-am comandat șapte cărți, în două tranșe. Și-s un copil fericit. Și probabil că o să vă spun luna viitoare multe despre Alice Munro.
Și tot luna trecută m-am reîntâlnit cu un prieten vechi și drag. Cu Tetris. În varianta mobile app. Recomand pentru călătoriile aglomerate din metrou sau, ei bine, în orice clipă moartă din zi.
Și dacă noiembrie e înainte de decembrie, păi au apărut red cups. Pentru cei mai puțin superficiali decât mine, e vorba de paharele roșii care apar la Starbucks înainte de sezonul sărbătorilor de iarnă. Și dacă anu’ trecut ne-au scandalizat și le-au scos fără modele, de data asta au ieșit mai frumușele ca oricând. Și-așa a început abuzul meu de Hot Fudge Mocha.
Noiembrie a fost luna noilor începuturi pentru mine. Dar cum fiecare început vine și cu un sfârșit, am fost pusă în situația să-mi my goodbyes oamenilor alături de care am lucrat doi ani de zile. N-a fost ușor, nici acum nu mi-am revenit 100%, pe-oricât de entuziasmată mă ține noul meu job, dar asta și pentru că m-am căpătat cu unul dintre cele mai mișto cadouri evăr. Șortul de Monitoring Chef, o glumă internă, să zic așa.
Să trecem la lucruri serioase. Mâncare. Căci noiembrie n-a fost ferită de mâncare bună sau ieșiri dese în oraș. Și-aș vrea să menționez iar și iar rața de la Voila Bistro. Radu, ești eroul nostru de fiecare dată.
Sau platoul cu de toate de la Mahala.
Sau faptul că cineva, în raiul gogoșilor, mi-a capsat deja biletul de intrare și-a sosit în sfârșit DONUTERIA în București. Și la sațietate am ajuns abia după vreo zece gogoși și nu, nu vreau să intru la Donuteriști Anonimi, ci vreau să-mi asum tare și răspicat numele de Donuterista Laura.
Și toate petrecerile tematice pentru noiembrie-decembrie de la Zexe Braserie. Oh, my lord!
Și-am să închei lăudând toate nopțile în care ne-am ascuns în casă, sub pături, citind, vizionând filme și arzând multe multe lumânări parfumate cu scorțișoară sau cidru. Căci în fapt abia ne intram în mână pentru decembrie și pentru următoarele luni de hibernare.
♥ ♥ ♥ & hugs from my natural habitat,