Ce-i ianuarie fără un o să mănânc mai bine? Fără un mă-apuc de sport? Ei bine, la mine ar mai include ceva. Și promisiunea unei luni mai chibzuite. V-am zis recent cât de mână largă pot să fiu și că lucrez intens la asta. Așa că am decis să public în ianuarie rețete chibzuite financiar și chibzuite caloric. Am la dispoziție patru săptămâni și-am să pregătesc în fiecare dintre ele câte o serie mic dejun + prânz + cină exact după principiile astea: mâncare sănătoasă sau mai degrabă sănătoasă și realizată și după un buget mai înțelept gândit.
Cum era să închei luna de mâncat sănătos și ieftin fără un mic-dejun hipsteresc? Nu era și cu asta basta. N-am făcut chiar un acai bowl, dar am făcut o budincă peste noapte cu semințe de chia și fulgi de ovăz. Este peste noapte pentru că se prepară de cu seara și se lasă la frigider până dimineață, la ora micului dejun. Și pe lângă că e foarte nutritivă și plină de fibre și proteine, budinca asta este tare ușor customizabilă: eu am doar îndulcit-o puțin și i-am presărat niște fulgi de migdale, dar ai o grămadă de opțiuni la îndemână gen unt de arahide, unt de fistic, fructe de pădure proaspete, chiar pudră de acai sau turmeric cu portocală.
Eu am folosit așa:
- 200 grame fulgi de ovăz
- 700 ml lapte de cocos și migdale
- 3 linguri de semințe de chia
- 100 grame iaurt grecesc
- 4 linguri de sirop de cocos
- 50 grame fulgi deshidratați de cocos
- fulgi de migdale, pentru topping
E atât de simplu încât e ridicol – am amestecat într-un bol semințele de chia, ovăzul, laptele și siropul de cocos – poți folosi orice îndulcitor ai chef, eu stau deoparte de zahăr de 28 de zile. Și am lăsat bolul, acoperit, peste noapte, la frigider. Dimineața am amestecat în budincă fulgii de cocos și iaurtul grecesc și-am dat la servit. Cu fulgi de migdale pentru mine, fulgi de migdale și ciocolată rasă pentru colegul de apartament.
Eu, una, am fost convinsă de budinca de chia de când am făcut-o prima dată – link aici. Jumătatea mea mai iubitoare de zahăr și dulce crede că-i lipsește mai mult kick, mai multă aromă, mai multă personalitate. Și-aici vin inserate toate topping-urile la care visezi tu pentru o înghețată McSundae, doar că importate pe budinca de chia. Dar dacă vrei s-o păstrezi sănătoasă, nu o împopoțona prea mult. Cost per cinci porții? Căci atâta mi-a luat ca s-o termin? 15 lei, cap-coadă.
♥ ♥ ♥ & hipstery breakfast,
Budinca de chia poate fi patrata la loc racoros daca la birou nu avem frigider? Fiind facuta cu apa?sau fermenteaza ?
Merge și la un loc răcoros. Nu o să pățească nimic 🙂