Mi s-a urcat alcoolul la cap duminică și-am făcut zabaglione. Sub nicio formă nu știam să fac zabaglione sau sub nicio formă nu știam la ce să mă aștept – gust, textură – dar am făcut-o, dau vină pe caisată.
Bine, nu c-ar fi mare șmecherie și că s-ar fi făcut vreun dicționar Larousse despre acest desert, dar l-am făcut și mi-a și ieșit. Și s-a și terminat în două ore. Instant gratitude!
Ce-ți trebuie și ție ca să faci zabaglione: patru gălbenușuri de ou, patru linguri de zahăr și alcool la alegere. Zabaglione se face în mod tradițional cu Marsala, un vin italienesc aromat și licoros, dar noi nu suntem italieni aici, suntem români și ne mândrim cu caisata noastră. Fie că-i cumpărată sau făcută-n casă. Și poate la nu știu ce nivel cosmic n-a mers dulceața cremei cu dulceața alcoolului meu, dar nouă ni s-a părut divină. Și dulce de te urci pe pereți, dar divină.
Practic, mi-am bătut gălbenușurile și zahărul cu mixerul până când au format o cremă ușoară aproape albă la culoare. Am adăugat la final circa 30 ml de caisată – clar am adăugat-o după ochi – și am mai amestecat puțin. Amestecul l-am turnat într-un castron termorezistent pe care l-am cocoțat pe o crăticioară cu apă ce fierbea, la bain marie. Am stat lipită de aragaz vreme de 6-7 minute, amestecând continuu cu o spatulă de silicon în crema mea zabaglione până când s-a îngroșat frumos și eram înconjurată de vapori de alcool.
și clar m-am distrat făcând fotografii ulterior
Și desertul mi-a fost gata. Practic, se servește cald. Eu am servit o porție generoasă direct din vas și de pe spatulă, dar restul l-am mâncat două ore mai târziu, pe când mi-au sosit musafirii. Dulce, alcool, cremă, a fost bine. Italienii știu ce fac cu viața lor, clar.
♥ ♥ ♥ & long live boozy desserts,
