Zilele trecute căscam gura prin al meu cont de Feedly, unde am doar două secțiuni – cooking și DIY – și-am zărit o salată cu ouă prăjite. Și then it hit me – ouăle apar mai mereu în salate, pe post de proteină și pe post de să țină de foame, dar sunt mereu fierte.
Și, long story short, am trecut să fac o salată, prima pe 2015, gâlț, și evident c-am pus niște ouă prăjite bine de tot.
Am folosit o căpățână de salată, o mână de pătrunjel proaspăt, un morcov tăiat bețișoare subțiri, o ceapă galbenă tăiată în rondele și mai subțiri. Am făcut o vinegretă cu suc de lime, sos de soia, ulei de măsline, sare, piper și usturoi tocat, totul după ochi.
Cele două ouă le-am prăjit într-un tigaie cu ulei din abundență, ulei bine încins, învârtindu-le pe ambele părți până ce-au devenit crocante și aurii.
Am servit ochiurile tăiate în sferturi deasupra salatei și, la final, când am simțit că lipsește ceva, am aruncat și-o mână de bacon tocat, cât să-mi salvez onoarea și reputația.
Voi cu ce vă scoateți salatele din belele (a se citi anonimat)?
♥ ♥ ♥