Ce-am de povestit în semi-rețeta de azi e deja explicat în titlu: sunt creveți gătiți în unt cu pătrunjel și usturoi. Gătiți la cuptor, pentru undeva între 15 și 20 de minute. În da, acel unt minunat cu multă verdeață, mult usturoi și multă sare, dacă-ți aduci aminte să pui.
Dar i-am făcut atât de simplu și-au ieșit atât de gustoși încât trebuie să dau povestea mai departe. Pentru cei care stau nas în nas cu creveții și nu-ndrăznesc. Pentru cei ce iubesc untul și totuși nu-i lovește inspirația. Pentru cei care fructele de mare sunt făcute să fie consumate-n mult usturoi. Și, evident, pentru cei care usturoiul este cel mai bun prieten al pătrunjelului.
Eu am folosit aproximativ 350 grame de creveți proaspeți decorticați, 3 căței de usturoi, 80 grame unt, o legătură de pătrunjel, sare și fulgi de chili. Am folosit unt la temperatura camerei cât să-l pot amesteca bine doar cu o furculiță. Dacă ai untul încă rece bocnă, trece-l prin robotul de bucătărie împreună cu usturoiul, pătrunjelul și condimentele tale. Eu însă am amestecat cu-o furculiță untul, am adăugat pătrunjelul tocat mărunt, usturoiul dat prin presă și câte un praf din condimentele mele.
Am uns fundul unei tigăi termorezistente cu jumătate din amestecul de unt, am așezat creveții și i-am mânjit cu restul de amestec rămas. Am încins cuptorul la 180 de grade și-am dat creveții la gătit pentru 15-16 minute, cât au prins culoare și-au devenit opaci. Și-apoi, sinceră să fiu, am mâncat amândoi direct din tigaie, împărțind ce-a mai rămas pentru pachețelul de a doua zi de la muncă.
♥ ♥ ♥ & 6 creveți mie, 5 creveți ție,