Împlinesc un an de zile de când lucrez la Farmacia cu Plante și e cât se poate de bine din multe puncte de vedere, dar mai ales două: unu. lucrez în Obor și-apoi doi. lucrez într-un magazin în care-mi vâr mereu nasul în rafturile cu alimente. Și uite-așa am ajuns să pun și eu mâna pe ingrediente la care n-aș fi ajuns prea repede pe cont propriu: quinoa, semințe de in, penițe de cacao, pudră de acai, de maca, de matcha și multele altele – inclusiv tahini-ul de alune de pădure cu care mă lăudam zilele trecute.
Așa c-am plecat într-o vineri de la birou cu încă o găselniță: perle de tapioca. Știu de ele de multă vreme și-am început să le iubesc în perioada în care am descoperit bubble tea prin București. Habar n-aveam eu pe-atunci că ele sunt pretty much tasteless, așa că mereu ceream extra topping când îmi luam un boba tea.
Dar să zicem c-a mai curs ceva apă pe Bega și mi-a mai venit mintea la cap între timp: știu că perlele de tapioca sunt amidonul extras din rădăcinile plantei de manioc, un arbuști care crește în țările calde. Nu conține gluten și de-aia a devenit foarte populară ca agent de îngroșare în prepararea alimentelor pentru o astfel de dietă.
Și e tare simplu de preparat: la o măsură de perle de tapioca se pun șase măsuri de lichid. Eu am decis să o fierb în lapte și-am pus 3 căni de lapte la jumătate de cană de tapioca. Pe măsură ce laptele dădea în clocot, perlele au început să se ridice de pe fundul vasului. Din acest punct, le-am mai lăsat la fiert încă 20 de minute, amestecând des în oala în care se gătea budinca.
După ce-am stins focul, am adăugat în budincă semințele de la o păstaie de vanilie și puțin sirop de cocos pe post de îndulcitor. E o altă găselniță cu care am plecat de la muncă și de-atunci nici cafeaua n-o mai îndulcesc cu altceva decât siropul de cocos. Am lăsat în cele din urmă tapioca să revină la temperatura camerei, moment în care am început să-mi aranjez budinca în straturi: un strat de tapioca, un rând de dulceață de fructul pasiunii cu cocos, un altul de zmeură, un al doilea strat de tapioca și-n cele din urmă altul de zmeură pentru decor.
Și ne-am făcut cu 4 porții din desertul acesta tare simplu și gustos, similar cu tradiționalul nostru orez cu lapte, doar că fără orez. E tare homey și comfort food. Și personalizabil de numa: joacă-te cu creme de ciocolată, tahini-uri de alune, topping-uri crocante, fructele preferate și orice-ți mai trece prin minte ca să-l faci exact pe placul tău.
♥ ♥ ♥ & perluțe,