Foi de Jurnal

5-6 lucruri pe care le-am învățat de la câinele meu

colaj cu thomas

Îl avem pe Thomas cu noi de 969 de zile, din 12 ianuarie 2015, asta după ce pe 12 decembrie 2014 îl vedeam pentru prima dată și-apoi pe 20 decembrie mergeam iar să dăm în scris că-l vrem. Ne-am înfiat beagle-ul din Ferentari fără să ne facem griji că o să o ia pe ulei în următorii lui ani de viață în Berceni. Ideea e că am trecut cu el prin multe: drumuri la urgență – atât pentru mine, cât și pentru el – ierni geroase cu zăpadă până la genunchi pentru mine, până peste ceafă lui, aniversări în Bușteni, aspiratoare pline de păr, nopți de suspinat după iubire, pachete întregi de parmezan împărțite și câteva sute de mii de pupici.

Și pe cât de mult mi l-am dorit, câți ani la rând nu l-am primit, câte zile de naștere fără cățel cu fundă, pe-atât de greu mi-a fost începutul cu el în casă și pe-atât de neimaginabilă ar mai fi viața fără el aici. Și după 2 ani și jumătate de conviețuit cu el fără să-l trec la întreținere, sunt gata să admit câteva lucruri pe care le-am învățat de la el.

Viața nu e suficient de lungă pentru câte îmbrățișări are câinele meu de dăruit. Și cel mai probabil nici pentru mine. Am un beagle care nu se satură de cuddles și n-am să fiu eu omul care-l dezvață de ele. Fie că mătur prin casă, că trimit cel mai important mail al carierei mele sau că fac un duș, am să pun totul pe hold ca să-i dau lui întâi îmbrățișarea pe care-o cere cu toată moaca-i.

Viața nu e suficient de lungă ca să te tot oprești și să aspiri părul câinelui de pe podea. News flash pentru oricine crede altceva: beagle-i năpârlesc tare mult pentru o rasă cu păr scurt. În plus, au firul de păr tare și sârmos și nu-i cel mai simplu de curățat de pe tapițerie ori de pe haine. Am învațat asta cu greu. Și mi-a luat și mult timp s-o accept. Dar acum îl accept așa stropitoare de păr cum e și am învățat să nu le mai râd în față celor care mă văd cu păr alb pe haine și mă-ntreabă de pisica ce-o am acasă.

Nu refuza nicio oportunitate de ieși din casă. Thomas e ca un câine actor: când aude cuvântul afară, i se ridică urechile clăpăuge și lasă capul într-o parte. E mimica lui de beagle care visează toată ziua la copaci, anvelope și-alte cotloane pe care le are de marcat. Și-am învățat să fac la fel și eu: orișicât de obosită sunt, nu mai refuz nicio invitație, nicio inițiativă și nicio ocazie de atârnat câteva ore fericire cu oamenii dragi.

Dar nu refuza nici un pui de somn când s-o ivi ocazia. Una din glumele noastre din casă e că Thomas e în fapt pisică. Și asta se justifică și-n orele de somn: câinele doarme în medie 12-14 ore pe zi, în timp ce-o pisică ajunge lejer și la 16 ore de somn de voie. De-aici am tras și noi folos că somnul ăla e bun de ceva și-am ajuns să fiu o pensionară acră ce se bagă în pat înainte de ora 22 și-ațipește oricând altcândva se poate în miezul zilei.

Învață să fii ascultător, atâta timp cât e-n interesul tău. Al nostru beagle trăiește pentru ale lui mese și snack-urile dintre mese – chestie la care iar semănăm leit. Și lucrul ăsta ne-a fost de ajutor să-l folosim când l-am învățat câteva trucuri, câteva gesturi manierate și atotfolositul las-o. Creierul lui știe că e suficient să disimuleze obediență ici și când ca să-și atingă scopul final. Și-a practicat-o de atâtea ori sub nasul meu încât în sfârșit am prins-o și eu.

M-a învățat și să mănânc mai puțină ciocolată. Că dup-aia o uit pe noptiere, prin casă, o găsește el și trebuie să se sacrifice să o mănânce. Și apoi i se face rău și eu jur că mă las de ea. Sau că măcar îmi iau doar ciocolată la borcan. Borcan inteligent pe care el nu-l poate deschide.

Dar promit că n-avem o relație unidirecțională. Și eu l-am învățat una-alta. Să recicleze sticlele de plastic. Să se bucure de ploaie. Să urască curățatul în urechi. Și împreună am învățat să iubim necondiționat și să uităm orice-a fost peste zi până-n clipa când ne-am întâlnit și ne-am îmbrățișat de numa-numa.

♥ ♥ ♥ & beagles,

laura logo

Anunțuri publicitare

Interacționează cu mine :)