retete

Unt de fistic // Homemade Pistachio Butter

unt de fistic

Unt de fistic it’s finally happening la noi acasă. Adică încă mai avem din el și lingem lingura din când în când. Dar untul de fistic nu avea să se întâmple prea repede la noi acasă în mod normal. Pentru că blenderul nostru de zi cu zi abia face față la făcut un smoothie cu fructe congelate și în principiu e as doar la supele cremă – unde legumele vin deja aproape cremă în scenă.

Doar că Froothie a decis să-mi dea pe mână, vreme de o lună, Optimum 9200A ca să-mi pot îndeplini cele mai blenduibile vise. Și printre primele lucruri la care mi-a fugit gândul a fost acest unt de fistic, un soi de vis din copilărie doar că nu chiar din copilărie.

Și v-am arătat la începutul săptămânii un teaser – cum noi trei, inclusiv Thomas, ne-am petrecut o jumătate de oră în jurul mesei deschizând fistic. De-aia am să și bag un warning aici: dacă vrei să-ți faci și tu untul de fistic, have mercy și cumpără direct fistic desfăcut.

Să vă povestesc mai multe despre cum se face. Nu c-ar fi mare filosofie. Dacă ai fisticul, mierea și blenderul – ești practic winner.

Noi am folosit:

  • 200 grame fistic copt, nesărat- cântărit în epoca post-coajă
  • 3 linguri de miere
  • 1/2 linguriță de scorțișoară
  • 1/4 linguriță de sare grunjoasă

L-am așezat pe Optimum la dreapta mea și l-am hrănit cu cele 200 de grame de fistic copt. L-am lăsat să lucreze vreme de 5-6 minute și-a trecut întâi prin stadiul de nisip umed, dar a ajuns apoi la o pastă grunjoasă de nuci verzui și în cele din urmă la o pastă mai fină. Aici depinde de cum vrei să-ți iasă untul – joacă-te cu timpul de blenduit și ajustează-ți textura după bunul plac.

În cele din urmă am adăugat mierea, sarea și scorțișoara și-am continuat să mixez untul meu de fistic, ajutându-mă și de bastonul cu care vine Optimim la pachet ca să împing ingredientele mai aproape de lame. Dacă textura untului nu îți e pe plac, o poți ajusta cu puțină apă călduță sau ulei – cât să-l duci în punctul tartinabil sau nu potrivit ție. Am continuat să îl amestec pentru extra 20 de secunde pe fast mode și-am fost gata. Vă las mai jos și rețeta-n imagini. Bonus: Apare și Thomas.

Untul ăsta poți să ți-l faci cum vrei – utilizându-te doar de uleiul din nuci, adăugând orice alt ulei fără gust și aromă, cu miere sau sirop de agave, fără nicio sursă de zahăr sau cu orice alte condimente ai chef – cât să fie propria ta versiune de unt. The world is your pickle.

Și dacă vrei să vezi și-o rețetă de unt de arahide făcut în casă, ia și vezi cum și-a făcut și Urecheata de cap cu Optimum 9200A.

♥ ♥ ♥ & blend your dreams away,

laura logo

3 Comments

Interacționează cu mine :)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.