Foi de Jurnal

Despre oboseală și overachieving

overachiever

Mi-am încheiat mai repede anul 2016. L-am încheiat cumva în noiembrie și nu în decembrie. Dar l-am încheiat nu calendaristic, evident, ci din punct de vedere a ce aveam de gând să storc de la 2016. Este posibil să o fi făcut cu câteva costuri, dar cred că de-acum inainte timpul va avea iar răbdare cu mine.

Azi nu vă spun ce-am gătit, la ce am adăugat extra bacon sau nici ce-am extra-condimentat cu fulgi de chili. Azi vă las să vedeți puțin mai mult din Laura și ceva behind the scene. Pentru că vreau să-mi pot aduce aminte cândva de vremurile astea și nu vreau să mă mai întind mult cu postarea asta, atât de mult încât odihna își va face simțită prezența încât să percep cumva două mii șaișpele ca pe un an ușor.

Și-n fond, de când a devenit calea ușoară sau scurtă fun?

2016. Ianuarie.

Dintotdeauna am fost un om care lucrează cu liste. Le faci dimineața și le tai seara. Evident că am făcut una mare și la început de an. 2016 avea să fie iarăși fun, plin de greșeli, dar și chestii bune, cu kilograme pierdute și kilometri străbătuți. Cu un da important. Cu priorități de om matur. Cu investiții în sănătate. Și, în sfârșit, cu o direcție profesională sănătoasă.

Voit aleg să nu vă spun câte kilograme n-am slăbit și nici care prioriăți de om matur nu mi-am stabilit. Și-am să mă concentrez pe ultimul punct. Pe cel pe care mi l-au încărcat ani la rând părinții cu speranțe deșarte și școala cu promisiuni goale.

2016. Februarie.

Îmi aveam jobul meu obișnuit. Oră fixă de sosit, muncă de birou, oră fixă de plecat. Eram mulțumită și nu prea. Trecusem peste bucata cu trebuie să faci ceea ce-ți place, dar țineam un ochi pe site-urile de joburi. Când s-a ivit brusc și am prins din zbor un proiect de scris, practic singurul meu talent pentru care lumea vrea să dea baniScriam zilnic vreo zece texte light pentru o pseudo-revistă online. Minimum de research, justețe, fără copy-uri și paste-uri, promisesem integritate. La cele 40 de ore lucrate pe săptămână mai atașasem încă vreo 10.

2016. Martie.

Lucram colo, lucram dincolo, bloggărăiam as usual. Găteam, iubeam, plimbam cățel, pregăteam marele da și, evident, ajunsesem să reduc orele de somn. Au început vizitele la doctor. Se ivea o problemă dincolo, durea una-alta dincoace. Când mi s-a ivit o altă oportunitate. Altcineva mă citise și îmi voia scrisul. O altă revistă. Un alt nivel. Aproape de HoReCa. Am spus un tare entuziast da și-am sărit on board. Încă 2-3 ore zilnic. La cele 50 de ore lucrate pe săptămână mai atașam încă 10-12.

2016. Aprilie. 

Eu le delimitez cumva acum, să am o structură cât de cât logică, dar sigur undeva pe la sfârșit de martie și început de aprilie am început să colaborez cu Lidl. O prietenă dragă mi-a rostit numele pe-acolo și am fost pusă la treabă, săptămânal, pentru rețeta ce apare în catalogul magazinului. Ocazia de-a mai și găti pe lângă scrie. Fructe și legume proaspete, provocarea de-a găti mereu cu ce-i în sezon. A fost iar un da pe care l-am rostit fără să mă mai gândesc cum stau cu timpul liber. La cele 60 de ore lucrate pe săptămână am mai adăugat încă 4-5.

2016. Mai. 

Luna mai s-a aglomerat și aerisit în același timp. Unul dintre proiecte a ajuns la sfârșit, iar pe celelalte am încercat să le țin sub control. Adică să le acord și mai mult timp înainte ca să le pot abandona o săptămână și ceva, cât se petrecea toată emoția cu marele și singurul da important al vieții mele. A fost o lună nebună-nebună ce n-am s-o uit. Dar a fost și luna exceselor. Aș sublinia excese.

2016. Iunie. 

M-am întors. Eram gata să kick off orice îmi mai venea în cale. Mă simțeam un om nou. Cu nume nou. Eram mai gata ca oricând să mă dedic și-altor lucruri. Acceptam alt proiect, băgam și mai multă cafeină, continuam. Lucram multe ore de la birou, multe ore din capul patului, lucram și singura mea zi liberă din weekend. Încercam să fur clipe de vacanță, încercam să pretind că am timp și de-altele, îmi plănuiam la minut cele 24 de ore de peste zi. Lucram nici-nu-mai-știu-câte ore pe săptămână.

Vara întreagă mi-am continuat-o lucrând. Dormeam mai puțin decât aș fi avut chef să recunosc și nu ascultam de toate îndemnurile celor dragi. Mă dedicam proiectelor care îmi aduceau satisfacția aia de om ce bifează liste, de overachiever cum mă știam în sinea mea de mică. Am avut zile haotice, zile în care mă plângeam doar mie, clipe când găseam singura recompensă într-o doză de aluminiu terminată în 5 minute. N-am vrut să aduc stresul și-acasă, era doar fuga mea spre ceva altceva la nivel profesional. Și cât timp n-am știut exact spre ce alerg, nici n-am trâmbițat altora. Au fost zile la rând care-au dat în toamnă – cu câte 3-4 angajatori de mulțumit în aceeași zi – în care îmi încărcam mai des bateria telefonului decât propriile mele baterii.

Și-am trecut prin toate astea încercând să duc și-o viață socială echilibrată. Să nu ratez ocazii faine, să nu dau cu flit zilelor de naștere, să bifez planuri în doi, să nu uit să-mi hrănesc câinele, să încerc să arăt ca un om decent, să nu-mi las blogul în paragină, să nu cedez stresului, să pot sta în continuare între oameni – pentru că oamenii sunt adevărata mea energie, I really do feed off people.

Un maraton cu mine însămi. I-am pus capăt în noiembrie. Am luat o gură mare de curaj și am schimbat niște lucruri. I-am dat Laurei de la început de an un răspuns. Fac asta pentru tineȚi-am dat un an să alergi după ce vrei, dar apoi te oprești. Și cred că i-am pus capăt la fix. Când oboseala psihică o depășise cu mult pe cea fizică. Când dădeam gata zilnic câte un litru de energizant. Când adormeam plângând de dureri de spate. Când mă trezeam cu o oră înainte de alarmă ca să mai apuc să mai fac niște treabă înainte să răsară soarele. Când nu mai aveam loc de un alt tic dezvoltat pe bază de stres. Când mesele nu aveau cum să-mi fie mai haotice de-atât. Când îmi venea să pocnesc în nas pe oricine care-mi spunea că e obosit sau c-a dormit puțin – asta în condițiile în care eu nu pocnesc niciun țântar în mijloc de august.

Acum mi-am găsit locul și e mai bun decât orice și-ar fi dorit Laura la început de două mii șaișpe. Mi-am găsit primul weekend liber. Mi-am adunat cărțile începute în 2016 și abandonate la un capitol distanță. Mi-am făcut timp de micul-dejun. Timp să mă înscriu la un curs de caligrafie. Timp să mă ocup de haosul din corpul meu. Mi-am rezervat timp să dorm fără remușcări. Timp să le dau doctorilor ce vor din mine și să-i las să vindece ce au de vindecat. Am timp pentru cei dragi și sper doar să nu-i fi ținut prea mult timp deoparte.

♥ ♥ ♥ & over exhausted yet happy

laura logo

Anunțuri publicitare

3 Comments

  1. Girl, I feel you. Stiu ce inseamna oboseala asta si cand se instaleaza. Nici macar un somn de 4 ore nu ajuta. Te trezesti parca si mai batut dupa. Iar senzatia aia de permanenta neliniste cauzata de liste care se tot lungesc, griji si obligatii este de nedescris. Ceea ce recompenseaza sunt realizarile, dar nu cu pretul sanatatii. In plus, este bine asa cum spui si tu, sa stii cand sa spui gata sau Nu. Ai grija de tine!

Interacționează cu mine :)