nu sunt mare blender person, deși obișnuiam să iubesc câte un smoothie cu iaurt de vanilie și banană. dar cum nu mai e vreme de băuturi de complezență, ci de băuturi răcoritoare, m-am supus. mie-mi plac cireșele, lui lămâile, așa că n-a fost greu să ne tocmim.
acest slushie, cuvânt al cărei origine nu mi-o explic, a fost foarte ușor de făcut și mai că regret că n-am apucat să-l repet cât încă cireșele erau în floare, vorba vine.
am avut două lime, dar am folosit din prundență doar sucul de la una și-a fost suficient. cireșe, circa 250-300 de grame, fără sâmburi, sigur. gheață din ochi, ca să lichidifieze treaba. și zahăr pentru cei cu un sweeth tooth. toate, la blender.
am deghizat la final și-un pahar cu toată treaba asta, dar e clar că nu mă pricep, așa că vă scutesc de-o durere de ochi și mă angajez să mai fac câteva de-astea, acum că vin cele două luni toride și caniculare cu care ne amenință ANM-ul de ceva vreme. nectarine, caise, lubeniță, gheață, multă gheață, sună promițător. ta-taa!