Am împlinit o săptămână de când am fost la doctor, de când am primit recomandarea ”încearcă o dietă fără gluten” și-am plecat spre casă cu o oprire la o covrigărie în care mi-am sufocat toate durerile și toate poftele.
Scurt istoric medical ca să se justifice treaba asta: eu am o afecțiune a tiroidei numită hipotiroidism autoimun Hashimoto care nu s-a lăsat prea repede diagnosticată. Mă aflu sub tratament de mai puțin de două luni de zile și nu, nu mă doare nimic. La mine s-a manifestat doar prin luat în greutate destul de brusc și destul de mult, senzație de oboseală acută, plâns mult și din absolut orice și o senzație constantă de mi-e frig. Am să las clar aici scris că astea nu sunt toate simptome comune tuturor, că n-ai cum să îți pui singur un diagnostic și că nici soluțiile nu vor fi aceleași pentru toată lumea.
OK, de unde fără gluten? În esență, acesta crește starea de inflamație generală a organismului, organism care îl și confundă pe acest individ cu țesut de tiroidă. Astfel, tiroida mea și-așa chinuită se va strădui și mai mult ca să producă hormoni în parametri normali pentru ca și eu să trăiesc în același fel. Așa că o dietă fără gluten avea să însemne o viață mai ușoară pentru mine, mai puține stări de balonare, un metabolism care să funcționeze mai bine, mai alert și niște alte îmbunătățiri.
Vreau să-mi vărs în scris părerile și fricile inițiale pentru că știu sigur că o să mi le alterez în timp. E un soi de uite ăsta mi-a fost șocul inițial și uite cât de negru mi s-a părut dracu’. Pentru c-am ajuns acasă în ziua aia și-am plâns cu pâinea în brațe. Mi-am imaginat toate diminețile mele fără pâine pe care să pun untul de arahide și dulceața, toate serile de pizza ei bine, fără pizza, tot Crăciunul fără firmitură de cozonac și altele cele.
Și cumva vestea mi-a picat în cea mai aglomerată săptămână în care nici timp de o oprire la Mega n-aveam. Așa că inevitabil am trecut pe mâncat brânză cu roșii în luna noiembrie și am acumulat repejor frustrări. Do not get me wrong, eu lucrez la un magazin care se învârte în jurul unei alimentații sănătoase și îmi știam deja opțiunile fără gluten, dar parol dacă aveam de gând să înțeleg de ce trebuie eu brusc să fac mult mai mult efort pentru a mă alimenta corect. Treaba asta cu gătitul și mâncatul e o plăcere enormă pentru mine, dar jur dacă aveam de gând să îi permit glutenului să-mi dea lucrurile peste cap.
Și uite așa a trecut o săptămână în care am evitat tot ce-i frate cu grâul. Am mâncat mulți cartofi dulci, am pus mâna pe niște pungi de paste fără gluten, am salivat în fața vitrinei cu produse de patiserie la Lidl și-aproape am plâns cu niște gnocchi în brațe. Nu-s nici acum convinsă, momentan nu simt mare brânză, alta decât o stare generală de frustrare mocnită. În casă, mâncărurile cu gluten împart același raft cu cele fără gluten, iar eu sunt undeva între prima prăjitură fără gluten făcută și dorința aprigă de a mă înfinge într-un blat crocant de pizza.
Mă așteaptă și maiaua în frigider să încep să fac niște pâini și niște blaturi – asta pentru că produsele de panificație cu maia au glutenul predigerat. Iar eu am doar această recomandare – să scot glutenul. Nu mă așteaptă nicio alergie sau niciun efect secundat la cinci minute distanță de un covrig cu susan luat de la metrou.
O să-mi continui task-ul cu seriozitate până la Crăciun – când patru zile o să-mi ofer șansa de a mânca plăcintă, tort, cuib de chifle cu Camembert și-altele cele. Sper să revin cu opinii. Sper să am opinii, to begin with. Sper să merite tot efortul. Sper să fiu bine.
