Foi de Jurnal

Exhibit de frici: frica de timp și frica de fuga timpului

frica de timp

E vineri seară și-am pus capac unei săptămâni lungi, mai lungă decât îs săptămânile de obicei. Am alergat spre casă, am alergat să ajung la timp, deși nu aveam după ce timp să alerg căci chiar e vineri seară și timpul are cumva răbdare.

Voiam totuși să ajung acasă ca apoi să ajung altundeva. Căci trebuia s-o fac. Era o activitate mondeno-recreațională cu nicio obligativitate, cu nicio fear of missing out. Dar eu așa o tratasem. Căci am ajuns s-alerg total să make the most of my time și să make time count, într-un soi de frenezie Laura vs. timp în care timpul chiar n-are nicio șansă să învingă.

Și-apoi brusc m-am întins în pat, mi-am povestit ofurile, mi-am odihnit picioarele și mi-am deplâns visele pentru care n-am timp. Cumva, trec zilnic prin asta. Un început optimist de zi, ore de prânz cu chef și seri care se întristează. Dar de obicei nu las tristețurile să se depene ușor căci mă scutur repede, mă ridic în picioare și-mi reîncep jogging-ul contra timp.

Dar n-am făcut și-azi. Am lăsat frica aia de-mi trece viața pe lângă mine să se instaleze, să ia un loc în fotoliul meu de citit și să bea un ceai de mușețel. I-am servit o oră de somn printre gene, o oră de reality show-uri de gătit, o alta de mângâiat căței și-o alta de mâncat brânzeturi scumpe din farfurii ieftine. I-am spus că nu-i dau crezare și că sincer cred că o vinere-n casă nu e o vinere pierdută. Că scurtmetrajele socialele pe care trebuia să le văd în seara asta mai au răbdare cu mine și că nevâzându-le nu devin brusc o antisocială.

Pentru o personalitate de overachiever cum mă autointitulez că am, lumea modernă-i năucitoare. Sunt prinsă zilnic între echilibre sociale, echilibre de timp, echilibre de joacă și muncă. Vreau mereu să termin toate cărțile începute, să fiu cu filmele la zi, să am timp pentru toate link-urile deștepte din Saved și să ajung la toate bucățile de cultură la care dau sincer Interested. Dar corpul meu nu e-n sinea lui la fel de overachiever și obosește scurt. Nu face față și spune câteodată eu nu vin azi.

Și rămâne doar jumătate din mine cu dorința neîmplinită, în timp ce cealaltă parte se odihnește-n pace pe un munte de perne și sub cea mai pufoasă și aerată pilotă din lume.

♥ ♥ ♥ de sub pilota aia descrisă mai sus, înfruntând frici,

laura logo

Interacționează cu mine :)

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.