Foi de Jurnal

Biziday și atacul de panică

cutremur biziday

Ne petreceam și noi seara de vineri ca niște bătrâni de 28 de ani. În pat, ronțăind unele chestii, vizionând altele. Când un singur telefon din două scoate sunetele unei alarme Biziday. Se uită la telefon, mă ia de mână și-mi zice ”urmează un cutremur”.

Mă trage sub grindă, chemăm cățelul cu noi și înlemnim acolo. Mostly eu, căci eu înlemnesc la chestii de-astea. Strângeam câinele în brațe încât îi ieșeau ochii din cap și mă uitam disperată spre lustră, singura chestie pe care m-am bazat la ultimul cutremur. O așteptam să se bălăngăne de colo-colo și să mi se confirme panica ce-o simțeam.

Eram speriată și zic ”sigur e cutremur?”, sigur se merită? telefonul meu de ce nu ne-a alarmat. Și primesc răspunsul obtuz: ”Laura, scria 10 grade!”. Cât mi-a luat să mă-nverzesc la față și să-ncep să plâng, au început acum ambele telefoane să țipe la noi, repetând alarma aia ce ne anunța cumva sfârșitul de vreo zece ori per aparat. Că urma cutremur de zece, că habar nu-aveam că nu e posibil, că urma unul de cinci, mie îmi era totuna. Reacțiile mele sunt mereu aceleași.

Îmi simțeam inima-n gât. Sufletul încerca să scape prin degete. Nu mai puteam să respir și mi-era totuna dacă muream în cutremur sau muream sufocată de panică. Încerca să mă țină sub control și încerca să-și explice. Eu, nu. Eu am propus s-o luăm pe scări că deh, ce mai contează? Dar se scurgeau nebunesc de încet clipele și parcă se normaliza singură situația. Cele 20 de secunde, și 20 e mult spus, trecuseră de mult și n-aveam niciun motiv către care să-mi îndrept ura și panica. Nu se întâmpla nimic.

S-a convins repede că e ceva de genul unei greșeli, hăckăreli, altele. Eu, nu. Eu am rămas acolo. M-am dezmorțit încet și-am început să caut și eu dovezi. De sub grindă. De pe Internetul care încă-mi mergea deși urma un cutremur de zece. De pe cățelul meu care adormise lângă noi deși urma un cutremur de zece. Dintr-un suflet care încă nu se convingea că nu moare în seara asta deși era pregătit.

A fost absolut groaznic, dar știi ce? A fost un exercițiu util. A fost o lecție stupidă, dar o lecție. A fost un trial pentru a-mi testa limitele. Deși mi s-a confirmat iar că-s mici.

Noi avem de câteva luni bune pregătit un rucsac de urgență. Cu apă, alimente neperisabile, câteva lucruri absolut necesare ca să ne ducem viața după și copii după toate actele de care am avea nevoie. La exercițiul forțat de Biziday, am stat cu ghiozdanul în coastă. Ne era tare aproape de grinda sub care ne-am ascuns. Ne-am respectat protocolul. Am luat câinele, așa cum am promis amândoi c-am face-o orice ar fi. Am supraviețuit testului, deși inima mea de încă doar 28 de ani nu l-a trecut cu bio.

N-aș fi vrut să scriu nimic despre asta. Nu că mi-ar fi greu să vorbesc despre propriile mele frici, dar nu aș fi vrut s-o fac. Iar după pățanie – eu am păstrat aplicația în telefon. Indiferent de ți se pare ție c-a fost o decizie înțeleaptă sau nu. Dar în dimineața asta am primit alertă cum că Biziday nu va mai transmite alerte de cutremur. Și-asta m-a determinat să las hainele de împachetat deoparte și să trec la scris un-doi. Pentru că pentru mine, Biziday abia acum mi-a dat motiv să șterg aplicația. Acum când mi-a furat singurul safety net pe care eu mi-l alesesem, cu beta testing & all.

laura logo

Interacționează cu mine :)

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.