retete

Brioșe cu dovleac

Se dă un dovleac plăcintar. Se lasă mult timp în bucătărie, alături de dovlecii decorativi. Se uită toți trei mult timp acolo pentru că nu mai are nimeni chef de plăcintă, de Halloween, de petreceri.

Câteva săptămâni mai târziu, se scutură din tristețea de pe suflet pentru că altfel n-ai cum să continui zi după zi. Și-apoi se scutură și praful de pe dovleacul plăcintar și se ia decizia de a face bake goods cu el. De data asta, brioșe cu dovleac și o generoasă porție de condimente de plăcintă.

De ce-ai nevoie pentru circa 24 de brioșe:

  • 260 de grame de făină, posibil să fie necesară și făină extra, în funcție de cât de apos ți-e dovleacul 🙂
  • o linguriță de bicarbonat de sodiu, o alta de praf de copt, una de sare, una de scorțișoară, jumătate dintr-una de nucșoară măcinată și aceeași cantitate și din cardamon măcinat
  • 220 grame unt la temperatura camerei
  • 150 de grame de zahăr brun
  • 150 de grame de zahăr tos
  • 4 ouă
  • vreo 2-300 de grame de dovleac de plăcintă

Cum se fac brioșele-n cauză:

Întâi și întâi te ocupi de dovleac. Dacă observi, ca mine, că e prea greu de tăiat și curățat, cheamă-ți ajutorul din living, unde stă liniștit în pat cruising the Internet. Odată ce ai suficient dovleac curățat și tăiat în cuburi, dă-l la fiert în jumătate de litru de lapte cu puțină miere. O fiță, serios acum. E tare ok să-l fierbi și-n apă chioară, if you ask me.

Acum că dovleacul tău e fiert și l-ai făcut piure cu doar un blender și puțin efort, te poți apuca de treaba propriu-zisă. Îți scoți tăvile de brioșe, le acoperi cu hârtiuțe of your choice și încingi cuptorul la 180 de grade.

Într-un castron mare, amestecă făina, bicarbonatul, praful de copt, sarea și condimentele celelalte – de plăcintă.

Într-un alt castron, relativ mai mic, freacă bine untul cu cele două tipuri de zahăr și adaugă la final ouăle. Amestecul #2 vine încorporat peste amestecul #1, cel de ingrediente uscate. La final o să-ți adaugi treptat și amestecând cu grijă piureul de dovleac în aluatul de brioșe.

Pe locuri, fiți gata, turnați aluatul de brioșe-n tăvi și dați-le la copt pentru 20-25 de minute. Rotește tava în cuptor pe la jumătatea timpului de coacere pentru o gătire egală și testează-le la final cu o scobitoare, asigurându-te că nu îți mai rămâne aluat necopt pe ea.

briose dovleac

În mod normal le lași să se răcească și le decorezi apoi și cu cream cheese, dar cine mai are timp de așa ceva? Eu am halit câteva instantaneu de frica lui Thomas ce-mi vegea platoul cu brioșe.

briose dovleac

PS. Da, dovlecii decorativi sunt încă prin bucătăria mea. Don’t judge.

♥ ♥ ♥ & măcar o rețetă cu dovleac per toamnă,

laura

laura logo

Interacționează cu mine :)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.