Azi vin cu o idee de sandwich. Pentru că, sincer vorbind, nu trăim numai cu rață și lava cake, ci foarte des ne întindem către un sandwich. Și dacă toată iarna am trecut-o cu sandwich-uri calde conținând prea multe încercări de brânză decât vrem să recunoaștem, zilele astea am trecut la sandwich-uri proaspete – reci și gustoase.
Și-am preparat un sandwich inspirat din ultimul număr al Good Food care conține crochete de pește preparate-n casă, dar și un sos răcoritor de iaurt și felii de castraveți. Am mers pe o combinație de succes, creditul e integral al ingredientelor, iar eu sunt mesagerul.
Și-am folosit:
- o baghetă integrală, tăiată-n jumătăți, pe lung
- 400 grame file de pește alb
- 100 grame pesmet
- 2 linguri de boia dulce
- 2 linguri de pudră de usturoi
- un castravete proaspăt
- 4-5 linguri de iaurt grecesc
- chives tocat
- 2 linguri de maioneză
- rucola
- sare, piper
Și l-am asamblat:
După ce-am tăiat peștele în baghete și l-am tăvălit prin amestecul de pesmet cu boia și condimente, l-am dat la cuptor, la 200 de grade Celsius, pentru 8-9 minute.
Jumătățile de baghetă le-am stropit cu puțin ulei de măsline și le-am dat și pe ele 3-4 minute la cuptor, cât să devină nițel mai aurii. Le-am mânjit bine cu sosul făcut din iaurt, maioneză și chives, am trântit și crochetele de pește, am ornat cu rucola și felii de castraveți și-am terminat bâlciul.
Asta e pentru serile de la sfârșitul unor zile complicate pe care nu le vrei la fel de complicate.
♥ ♥ ♥