Postarea asta este dedicată tuturor celor cărora ne place ceapa. Și mi-e dedicată mie. Rețeta asta am făcut-o pentru propriul plac, cu atâta cimbru cât îmi convine și chiar cu nițel zahăr brun. Și-a fost o călătorie extenuantă, căci am transpirat alături de cratiță pe-atât de mult cât au transpirat și fâșiile de ceapă în ea. Dar s-a încheiat cu pâine prăjită, cu parmezan ras și cu happy ending.
Supa de ceapă a fost mult timp un vis, dar unul de care m-am temut să mă apropii. Am făcut-o în cele din urmă anul trecut la restaurantul Bon, în timpul Săptămânii Restaurantelor, moment în care acest clasic preparat bistro a fost mai bun decât bisque-ul de homar ce i-a urmat.
Iar acum când am prins curaj s-o fac, am trecut prin ample lecturi de peste 12-13 interpretări ale supei și abia atunci am simțit că-s gata s-o fac. Unele rețete recomandă supă de pui, Julia Child este o susținătoare a caramelizării cepei cu zahăr, alții propun să adaugi și oțet, iar alții susțin că ceapa trebuie să treacă de caramelizare și să fie efectiv crocantă. Eu am să vă povestesc cu ce-am ales să merg mai departe. Pentru mine a funcționat. Și a funcționat și-a doua zi. Și apoi s-a terminat.
De ce ai nevoie:
- 1 kilogram de ceapă, asta după ce-a fost curățată și tăiată julien
- 800 ml de supă de vită
- 200 ml vin alb demisec
- 1 lingură zahăr brun, sare și piper
- nițel cimbru
- 50 grame unt
- crutoane/pâine prăjită
- parmezan ras / brânză Gruyerre rasă
Cum se face:
Se topește untul într-o cratiță înaltă, urmând să se adauge ceapa și să se lase la caramelizat pentru undeva între 50 și 90 de minute, la foc mic. Aici e un joc al răbdării – eu am rezistat cam o oră și jumătate, până când ceapa era bine înmuiată și culoarea caramelului, moment în care am adăugat și o lingură de zahăr brun ca să o ajut puțin la dulceață, dar și puțin cimbru uscat.
Am adăugat ulterior supa și vinul, le-am adus la temperatură de fierbere și le-am mai lăsat să se gătească încă jumătate de oră la foc mediu. Pe ultima sută de metri am ajustat sarea și piperul și-am stins focul.
Supa se poate servi și-așa, dar își pierde jumătate din farmec fără crutoane și brânză. Așa că mi-am servit un bol, am pus deasupra două felii de toast, am ras parmezan pentru că n-am avut Gruyerre și am dat totul la cuptor, 200 grade, pentru 5-6 minute.
De-aici înainte totul e poveste. O poveste frumoasă de dragoste. O poveste cu ceapă dulce, supă gustoasă și bogată și cimbru perfect echilibrat, crutoane care au absorbit întreaga zeamă și parmezan care s-a topit perfect. O poveste care o s-o pun pe repeat iar și iar. Căci acum știu că faimoasa supă de ceapă a Juliei Child e tangibilă și pentru mine (iertați-mi kitichiozitatea, nu mă pot conteni!).
♥ ♥ ♥
