Salată? Salată? Da. În urmă cu câteva postări promiteam mâncare mai ușoară pentru trup și suflet ca-n pregătire de caniculă. Chiar și la 30 de grade organismul meu începe s-o ia razna și abia mă conduce prin soare între un loc cu umbră și-un altul.
Așa că probabil are nevoie de un stimulent ca să se pregătească pentru 40 de grade. Dar nu salată-salată. Ci salată de-aia ce se mâncă liniștit ca fel principal și care n-are gust doar de iarbă.
Am găsit rețeta asta care combină cartofii cu castraveții, lucru pe care nu l-am îmbrățișat din prima. Dar când am văzut ce delicios promite a fi dressing-ul, am trecut la treabă.
De ce ai nevoie:
6-7 cartofi medii, eu am folosit cartofi noi
doi castraveți românești
o ceapă roșie
mărar tocat
pentru dressing: 3 linguri de maioneză, 2 linguri de smântână, o linguriță de muștar dulce, un cățel de usturoi tocat mărunt-mărunt, o linguriță de oțet, două lingurițe de zahăr, o linguriță de muștar boabe, sare și piper.
Cum se face:
Pui cartofii la fiert și din momentul în care apa clocotește, lași focul la mic și uiți acolo cartofii pentru 15 minute, până sunt nițel fierți. Îi scurgi apoi de apă și îi lași să se răcească complet.
Între timp faci dressingul ăsta de inspirație italienească amestecând efectiv toate ingredientele alea, maioneza, muștarul, tot tot. Abține-te să bagi degetul și să guști. Glumesc, n-ai să poți. Mai ales după ce o faci pentru prima dată și te întrebi dacă vei ceda pentru a doua oară. Și o vei face iar și apoi te vei întreba de câte ori este OK să mai bagi degetul întrucât să-ți rămână suficient dressing să acoperi toată salata.
Să zicem c-ai terminat joaca cu dressingul și s-au răcit cartofii. Îi cureți de coajă, eu le-am lăsat-o căci ăsta e farmecul cartofilor noi. Îi feliezi chipsuri apoi și îi dai pe grill, ușor ”mângâiați” cu ulei, sare și piper. Coci chipsurile de cartofi circa 5 minute, cât să ai urme de grill pe ei. Îi scoți pe o farfurie și aștepți iar să se răcească.
Gata, am ajuns la asamblare. Cartofi + dressing + felii subțiri de castravete (eu le-am făcut cu curățătorul de legume!) + ceapa roșie tăiată julienne + mărar = LOVE!
Poftă!