o cam lungesc, de ceva vreme, pe biografia lui Steve Jobs. nu din motive ce țin exclusiv de lene, dar îmi place să-mi spun că o citesc încet și pentru că vreau să rămân cu ceva, cu date, cu importanțe, cu citate?!, cu ceva acolo.
și deși am intenționat să scot mai multe chestii din ce-a grăit el, doar de dragul de a nu le uita, de data asta chiar m-a lovit lenea. dar acum mi-am notat în zece părți să o fac și-o fac. scot un pasaj. din carte, dar, mai mult, din istoria lui 1997, când Steve Jobs pregătea o campanie să arate că Apple este încă vie și că încă mișcă. și-a scos un discurs despre asta, dedicat celor pe care-i considera dispuși să treacă dincolo de bariere și să-și treacă contribuția într-o oarecare istorie.
în mine irită niște mațe, iscă un scandal, enervează niște sentimente de mult culcate:
”Here’s to the crazy ones. The misfits. The rebels. The troublemakers. The round pegs in the square holes. The ones who see things differently. They’re not fond of rules. And they have no respect for the status quo. You can quote them, disagree with them, glorify or vilify them. About the only thing you can’t do is ignore them. Because they can change things. They push the human race forward. And while some may see them as the crazy ones, we see genius. Because the people who are crazy enough to think they can change the world are the ones who do”.
(”Steve Jobs”, Walter Isaacson, 2011)
și-acum ce fac cu-atâtea remușcări?
