Cel puțin 58 de morți și sute de răniți duminică noapte în Las Vegas, un bilanț la 12 ore de la cel mai negru atac în masă din istoria recentă a Statelor Unite ale Americii.
Undeva peste 20.000 de oameni se bucurau noaptea trecută în grandiosul Las Vegas de un festival de muzică country fără să aibă o grijă pe lume, așa, cum mergem oricare să ne bucurăm de trupele noastre preferate, cum știm să ne lăsăm purtați de muzică și de euforie. Când un psihopat fără acte-n regulă a început să tragă în mulțime din cunoscutul hotel Mandalay Bay din Las Vegas. De undeva de sus, de la etajul 32, mișelește, pregătit și înarmat până-n dinți. De unde-și rezervase o cameră încă de seara precedentă, unde s-a baricadat cu zece arme de foc. A tras în mulțime tururi pline de foc. Înceta câteva clipite, cât să-și pregătească o altă armă. Și iar turuia printre suflete vii ca și cum ar fi aruncat cu pietre-n apă limpede.
Furie. Când am aflat, azi dimineață, bilanțul morților și răniților era infinit mai mic, însă la fel de dureros. O altă nenorocire căzută peste America.
Amărăciune. Personal mă amărăște mult să aflu că au murit oameni nevinovați care-au plecat de-acasă cu gândul că au o seară perfectă înaintea lor. O seară cu muzică, refugiul și inspirația multor suflete visătoare.
Neputință. Pentru că sunt atât de departe și-atât de ruptă de nenorocirile țărilor care cad în capcana atacurilor armate, atentatelor sinucigașe, atentatelor teroriste. Pentru că sunt atât de mică și-atât de prinsă în cotidianul meu, luptând pentru actualitatea mea românească și n-am să pot nicicând să fac ceva mai mult decât să supraviețuiesc pe lumea asta. Asta până când nici din resursa asta nu voi mai avea mult de consumat.
