Ce n-aș fi visat eu să fac niciodată în noiembrie? Sorbet. Totuși de ce-am făcut sorbet de fructe congelate în late November? Pentru că Froothie mi-a băgat în cap că pot s-o fac și n-am mai scăpat de gândul ăsta până când l-am auzit pe #Optimum9200A bâzâind.
Fructe congelate am mai mereu în congelator – în caz de tiramisu improptuu sau pofte nebănuite de smoothie-uri. Ba avem constant și câte o banană sau două – din cele bine coapte – înghețate și gata să servească unui milkshake. Așa că pentru rețeta asta am fost efectiv pregătită de mult, dar habar n-aveam.
Mi-am dus pe bancul de lucru: 40 grame fructoză, 450 grame de fructe de pădure congelate – căpșuni, zmeură și afine și un albuș de ou.
Am pus în Optimum întâi fructoza – pe care o poți cu ușurință înlocui cu 80 grame de zahăr tos – și-am mixat până am obținut o pudră foarte fină. Peste ea am adăugat apoi fructele și albușul și-am continuat să procesez sorbetul vreme de 2 minute, la putere mare. Mi-a ieșit un amestec pufos, aerat, de-o culoare matching autumn și foarte aromat, gata de servit.
Am păstrat un castronel la frigider și pentru mai încolo, dar nu mai are același farmec ca atunci – imediat ce-i gata. Deci îl puteți servi în boluri răcite anterior la frigider și cu fructe proaspete deasupra. Dar ain’t nobody got time for that cu sorbetu’ ăla prelingându-se sexy pe marginea bolului.
♥ ♥ ♥ & mix those frozen berries you’ve got hidden in the fridge,