retete

Ciuperci la cuptor cu parmezan și cimbru

Pornim de la premiza că eu iubesc ciupercile. Pentru că chiar le iubesc. Sunt printre legumele mele preferate. Probabil după mazăre, dar totuși sunt acolo, pe lista mea de favourites . Însă rare sunt ocaziile cu care gătesc ciuperci în a mea bucătărie albastră.

Așa că, ținându-mă de promisiunea că începem să mâncăm mai ușor, am tras o porție de ciuperci la cuptor. O rețetă simplă, dar care promite multe pentru că include cimbru, parmezan și usturoi, un trio menit să scoată în evidență gustul pământiu ?! al ciupercilor.

SAMSUNG CSC

Ai nevoie de jumătate de kilogram de ciuperci champignon, trei-patru căței de usturoi, 100 grame de parmezan ras, cimbru, nițel ulei de măsline sau unt și sare & piper.

Cureți ciupercile, le tai felii, și le arunci într-o tavă tapetată cu unt/ulei de măsline. Eu am primit un set de două sticluțe spray menite pentru ulei și oțet, așa că am avut ocazia să sprițuiesc tava în premieră, mulțumiri profunde celui mai simpatic mister boyfriend din lume. Urmează să te joci cu cimbrul, usturoiul tocat, parmezanul și condimentele până simți că ți-e pe plac, poate chiar și ulei dacă simți că mai au nevoie ciupercuțele.

Pui tava la cuptorul încălzit la 180 de grade Celsius, o uiți acolo pentru 15-20 de minute și te întorci în bucătărie cu ochii închiși, urmărind mirosul. Adevărul este că ciupercile astea sunt de fapt o garnitură, dar eu le consum ca atare – sunt prea aromate și gustoase ca să le amesteci cu altele. 🙂

Poftă!

laura logo

Interacționează cu mine :)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.