this one goes out pentru toate fetele care-au pierdut la viața lor mai multe agrafe de păr decât au cumpărat. și să nu rămânem doar la clasicele bobby pins, ci și clamele cu valuri și elasticele de păr. cam astea sunt cele trei scule de beauty care au o poveste scurtă pentru că și traiul lor este, în fapt, scurt.
existența și frizerița au făcut ca eu să am multe bretoane și ca, de multe ori, să încep să urăsc acea lungime medie a bretonului, care nu stă bine nici peste ochi, dar nici nu ajunge la urechi, să se îmbrâlige acolo.
așa că am apelat la cartoane întregi cu desene chinezesti pe care stăteau agățate câte 50, 100, 200 de astfel de agrafe negre, mici, utile. însă am trecut prin ele ca gâscanul prin apă, căci dispăreau, nene, ca vai de mine.
sinceră să fiu, am ajuns cândva și la teoria privind existența unei zâne care vine și mi le fură, căci altfel nu-mi explic cum am pierdut sute și sute de agrafe de astea în viața mea și abia o zecime din ele au ajuns în sacul de la aspiratorul mamei.
îmi cer iertare în enormul virtual celor cărora le-au intrat prin tălpi, celor care le-au scăpat în scurgerea chiuvetei deoarece eu le-am adunat în apropierea scurgerii menționate și celor care le-au găsit și în locuri în care nu-și imaginau că pot fi.
și să trăiască industria metaliferă care le face ceva mai mult decât băncile din Cipru. ta-taa!
