14 februarie 2011: prima mea și prima noastră zi într-o redacție, începuturi de presă, ciudățenii, o sală de conferințe, niște birouri la care abia ni s-a făcut loc, n-aveam idee unde e baia sau unde e automatul de suc, dacă exista unul. am intrat mai mulți în transă în ziua aia, am rămas pe parcurs noi cinci, cei din poză, fiecare modelându-ne așa cum am putut și-am vrut.
Auri Castan, numită și redenumită Aura Stan după standardele ziarului, ajunsă apoi Aurichis și de multe ori ”Aura, vino aici!”. un suflet bun, dedicat și un om plin de povești, povești pe care le-a pitch-uit fără frică și care au prins aripi și-au ajuns chiar reportaje.
Ioana Nicolescu, numită și Ionici, Nicoleasca sau Prințesa Leia. mereu cu capul în nori, cu ceasul în urmă și cu prăjiturica la braț. elegantă, nonșalantă și miserupistă de mare clasă, lucru care a apropiat-o apoi de Alex, păi nu?
Mihai Schiau, Mișu sau Schiaunel?! da, Mișu cel muncitor, cel mereu disponibil, cel dedicat la extrem și totodată un Mișu pe care eu m-am putut baza mereu. și eu mă bucur pentru el că munca l-a adus acolo unde e și că îi e bine.
eu, Laura, foarte rar Holban, poate câteodată Lauris. două codițe și-o pereche de teneși? n-am ce spune mai mult, nu-mi place să spun mai mult.
și nu în cele din urmă, Alexandra Pele, clasicul Pele ce-a primit parola ”madona” deși cineva se gândea la ”maradona”. un om tare, un om deștept și un om carismatic. classic text book.
trecând pestre introducerea lungă, 14 februarie e mai mult decât o zi a îndrăgostelii, cred că va rămâne mereu o zi a dragului și-atât. căci e plină de amintiri și chestii, baza a ceea ce suntem noi azi, care pe unde suntem. și nu aș schimba nimic din începutul ăla.
așa că și paișepele de ieri s-a arătat unul bun, deși preconizam că va fi oribil. fără Mișu, în formulă femeiască, ne-am întâlnit toate patru, la întoarcerea Aurei din Hexagon, și ne-am sărbătorit cu vin alb, cu brânză franțuzească și macarons. și bine-a mai fost, un încărcat de baterii full on.
mis chicas, doi ani mai târziu
și ziua s-a încăpățânat să-mi demonstreze că sunt plină de prejudecăți și că joia asta tot avea să fie bună în ciuda mea. am ajuns apoi pe-acasă, înainte de muncă, și-am găsit alte amintiri năpădindu-mă. Mădălina, Mădălina noastră de la Tvr, o altă echipă de suflet,(doamne, mereu o să fiu un om așa trist și smiorcăit?) ne-a surprins cu fotografii de profil, pe toți, cartoonizate în mare hal. plus că ne-a atribuit și niște roluri geniale, fiecare cum și l-a câștigat.
aici sunt eu, cea mai bună versiune a mea, scoasă gen din comic books, cu a mea mască de batgirl.
să continui? păi paișpele nu se terminase. m-am adunat și-am plecat la muncă, unde știam că voi avea parte de două ore de Traian Băsescu, live, la emisiune, chestie care se traduce în multă muncă pentru mine. dar chestia s-a dovedit o adevărată victorie, iar de partea mea și nu-mi venea să cred. ziua asta chiar mergea de minune și nici măcar nu ajunsesem seara acasă, la al meu Valentine, să-l văd și eu, pentru prima dată în astă zi.
ne-am răsfățat cu desertul nostru aproape favorit: macarons cu trandafiri și ciocolată.
cortina cade aici, căci ce-a urmat după este doar treaba noastră, dar bottom line – paișe, you have never let me down. stau lălăită în pat și-ți dedic această postare, retrăind tot și spunându-mi, după multă vreme, doamne, ce viață am!
