Foi de Jurnal

Despre snacksuri asiatice și altele cu care ne mințim că mâncăm sănătos

DSCF8645diclaimer: iar o dau pe haleală.
 
versiunea #1: am început să resimt dureri de șale, puțin reumatism și junghiuri la ficat. așa că am început să o mai scurtez cu băuturile carbogazoase și chipsurile din creveși și să citesc etichetele, căutând variante mai ok de ”ceva bun”.
versiunea #2: am citit și eu că e hip să mânci chestii asiatice și chestii bio, așa că m-am încadrat în trend un-doi.
nu știu dacă versiunea mea este vreuna dintre ele, e ceva la mijloc, așa, cum e mereu adevărul, dar am ajuns la a mă interesa de snacksuri mai bune, mai ușoare, mai puțin procesate.
și cam asta am adunat în castroane și-n pungile de pe noptieră până în prezent:
DSCF8643alunele cu wasabi, faimosul hrean japonez, care – de bine/de rău – te ard atât de tare pe gât încât flăcările ajung pe nări și te limitează la doar câteva, așa, ca o gustărică.
mie-mi plac la nebunie și, din păcate, am observat că sunt cam singura din apartament care le agreează, dar asta poate doar să mă bucure, până la urmă.
eu le-am descoperit în 2008, în Ungaria, și apoi le-am găsit și într-un Deli Shop, în București, anul trecut, în varianta celor de la Chio. dar cele de la Witasia sunt considerabil mai true.
le-am achiționat din Lidl, în săptămâna asiatică, la 5.99 lei punga.
DSCF8644rice crackers cu echivalentul românesc de biscuiți de orez, clar.
noi le-am descoperit la Kaufland sub forma de Sushi Mix de la Mitsuba, fiind făcuți din orez și chestii naturale, crocante, cu gust dulce inițial dar care-și descoperă caracteristica de snacks mai încolo.
la a doua vizită la cumpărături am sărit pe aceeași pungă, în ciuda prețului ceva mai piperat, însă câteva raioane mai încolo am găsit aceleași gustări la kil!
atenție: este nevoie de o dantură bună și ”de încredere” pentru a le consuma.
DSCF8646mix de toate cele bune: ca să mai treacă vremea și să aibă și gura ocupație cât rulează filmul, noi mai întindem mâna și în castronul albastru, care în prezent conține curlame uscate, cuvrigei vanilați, alune de pădure prăjite și bucăți de pomelo deshidratat.
acum, sincer, urmează să fac mare reclamă acelui stand din piața Crângași care are tot felul de coșulețe cu tot felul de fructe uscate, deshidratate, confiate și alte forme de păstrare. căci nouă ne place mult, ne-a ajuns la suflet de pe vremea în care eram ”dating” și ieșeam pe malul Lacului Morii și ronțăiam chestii.
așadar, trecând vizitele în piață, ne-am făcut o listă de chestii preferate: eu aleg mereu cocos uscat și alunele de pădure prăjite, în timp ce mister boyfriend preferă merișoarele uscate și chipsurile de banane.
prețurile variază de la A – Z, în funcție de raritatea găselniței din coș, dar aceste snacksuri verificat sănătoase o să fie atotprezente în căsuța noastră, eu promit!
DSCF8647
și așa, ca de încheiere, chipsuri de banane, astea nefiind luate din Crângași, ci tot de la supermarket, căci efectiv am uitat să le luăm de-acolo.
cam așa rulăm noi la snacksuri și eu, personal, omul care în urmă cu un an și jumătate, consuma nutella și unt de arahide, fără pâine, direct din borcane, mă declar mulțumită foc.
sper să inspire pe cineva să ronțăie mai sănătos 🙂 ta-taaaaa!

laura logo

Interacționează cu mine :)

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.