Foi de Jurnal

Mini haul la Bamboo: Lumânare cactus?

n-aveam în plan cumpărături, dar, pân’ la urmă, câte dintre chestiile din jurul nostru sunt cumpărate cu plan & cap și câte din impuls? să fim fair play. așa că am evitat cu greu magazinul Mac căci oricum nu mai am unde să țin produsele de makeup, am trecut și pe lângă Body Shop căci unt de shea am din abundență. și-am ajuns la parter, la Mall Vitan, sincer căutând ieșirea. dar am găsit magazinul Bamboo și-am intrat promițându-mi că n-am de ce să cumpăr alte prostioare, să le țină companie celorlalte prostioare care deja se înghesuie pe comodă și noptieră.

dar mințindu-mă că ”Laura, ai o casă nouă de mobilat și pus la punct”, am plasat subtil în coș două castroane cu buline pentru ca eu și my ”plus one” să avem de unde să ne mâncăm zilnicele cereale.

aici sunt:

DSCF8826

și-apoi am găsit această cutie superbă, ușor patinată și-am pus mâna pe ea. de obicei eu strâng mii de cutii și cufere de genul ăsta, dar în prezent mi le-a preluat mister boyfriend și și-a depozitat colecția de monezi în ele, că cică lemnu-i bun pentru ele.

deci cadou pentru tine, Dani:

DSCF8819

și la final, pentru că-am zis din titlu că e mini haul, cinste acestui mini shopping, acest cactus lumânare, stingher dar simpatic, în găletușa lui de metal. e mult prea un-cuvânt-care-nu-îmi-vine ca să nu-l fi luat. și-a fost doar 4 lei, acum serios.

aici:

DSCF8822
noi am tulit-o la film, să ne culturalizăm cu un Lincoln. ta-taaa!

 

laura logo

1 Comment

Interacționează cu mine :)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.