mi-am făcut un plan, ultimele 3-4 Oscaruri, să apuc să văd și eu filmele nominalizate din timp și să fiu up to date cu toată treaba pe când se întâmplă. nu c-aș fi măcar un sfert din cineva care știe să cântărească valori, ci doar o obișnuință a budoarului meu intelectual.
dar din cauză că timpul și pirateria nu fac treabă foarte bună la mine, n-am ajuns să văd mai mult de Argo, Silver Linings Playbook și aseară, a la cinema, Lincoln.
și deși singurul pe care l-am propus eu a fost romanța sumbră S.L.P, prietenul meu sugerându-le ca ”must see” pe celelalte, am fost un fan mai adevărat pentru filmele ”istorice”, de data asta.
acum fie că-am rămas mută din cauza datelor istorice și-a faptelor în sine, fie c-am rămas cu întrebări după vizionări, fie că ne-am întrebat despre cât de veridice or fi replicile președintelui Abe Lincoln, eu nu știu.
Lincoln, căci acesta este filmul ce ne-a încununat seara trecută, a intrat greu în mișcare. și eram sigură că mă voi uita des la ceas. niciodată nu am înțeles sistemul politic american, dar până la urmă mi s-au clarificat niște lucruri.
în 1865, războiul civil dura în America de patru ani de zile, iar președintele, purtându-se așa cum ar trebui ideal să se poarte unul, avea o strategie de a pune capăt scurgerii de sânge, cum prea bine se tot enunță în film, și de a pune un capăt și sclavagismului.
nu sunt bună la a spune astfel de povești, nu am fost niciodată bună la a repovesti fapte istorice – ask my history teacher! -, iar pentru cei care știu deja cum s-au derulat lucrurile în acel an, în America, ei bine, filmul ăsta este un documentar. unul documentat, cu inside-uri politice, cu cumpărat de voturi, cu dramă în familie, cu frământări ale unui președinte care ”a îmbătrânit într-un an cât alții în zece”.
dar este un film al naiibii de inspirant pentru oricine. pentru cei care vor să prindă încredere, pentru cei care au uitat să viseze. pentru americanii care fac box office-uri de te sperie, sperând că pleacă ceva mai câștigați la ăst film decât la altele.
știi frica aia că ai să mori și n-ai să lași nimic în urmă, nici măcar o istorioară, o dată, un eveniment? cum te temi că atunci când vor muri și ultimele persoane care te-au cunoscut, s-au dus și ultimele rămășițe din tine de pe Pământ? ei bine, acest Abe Lincoln, al naibii el, mi-a întărit spaimele și mi-a alertat mintea. pentru acum.
