Îmi place la nebunie să călesc în tigaie gnocchi cu mult unt și să le fac cinste cu multă brânză, ori de care oi avea în casă. Îmi plac gnocchi cu roșii uscate, cu bacon, cu sos de smântână, cu provolone, dar în cele din urmă sunt doar un mare fan de gnocchi caramelizate – un fel principal sățios și tare ieftin de făcut, lets be honest.
Așa că nu mi-a luat mult până când să mă gândesc să încerc acasă o porție de gnocchi proaspete pe care le-am garnisit cu mult pesto de mentă, la fel de proaspăt și tare plin de usturoi – cu un twist – cu migdale în loc de semințe de pin. Încearcă-le și tu dacă ai o oră liberă și multă poftă de paste înecate în pesto.
Ce ingrediente am folosit:
- un ou
- 200 grame ricotta
- 160 grame făină
- 5 căței de usturoi
- 50 grame de migdale crude
- 40 grame de parmezan ras
- aproximativ 150 ml ulei de măsline
- sucul de la o lămâie
- 150 grame mentă proaspătă
- 2 buchețele de pătrunjel proaspăt
- sare, fulgi de chili
Sfatul meu: se începe cu pesto-ul. Mie-mi place să las pesto-ul ceva mai mult să prindă aromă și gust așa că dacă-l fac în casă – atunci e primul pe lista de preparate.
În robotul de bucătărie, am amestecat usturoiul curățat și tăiat în jumătăți, migdalele crude, cu tot cu coajă, parmezanul și uleiul. Trage toate astea la blender întâi și abia apoi adaugă sucul de lămâie, menta și pătrunjelul și mai amestecă încă o tură. La final, când pasta a ajuns la textura unui pesto – vibrant și verde, am ajustat totul cu sare și fulgi de chili și am lăsat-o la frigider ca să se așeze aromele.
Partea a doua, gnocchi. Într-un castron mic, am bătut oul cu puțină sare, și am adăugat apoi ricotta și făina, amestecând inițial cu o spatulă de cauciuc până când începe să se închege ușor ușor aluatul. Apoi l-am transferat pe blatul presărat cu extra făină și l-am frământat ușor până a ajuns sub forma unui norișor pufos, un aluat ușor frământat, deloc rigid sau prea elastic. L-am lăsat apoi pentru jumătate de oră să se odihnească, sub un prosop, în bucătărie.
Pe când m-a luat foamea, am pus o oală cu apă la foc, am sărat-o bine și-am întins aluatul pe blat – din nou. L-am tăiat în niște fâșii înguste, cât un deget de groase – iar fiecare fâșie am tăiat-o apoi la rândul ei în gnocchi cât falanga de la degetul mic. Sfatul meu este să tai gnocchi mai mici decât ți le imaginezi căci la fiert vor crește și se vor umfla mai mult decât o să te aștepți. Tradițional, bucățile de paste se rulează peste sita de gnocchi, dar la fel de bine le poți rula pe spatele unei furculițe ca să le dai textura binecunoscută.
Gnocchi se dau la fiert când apia fierbe gentil, iar eu le-am așezat deodată la fiert cu ajutorul unei site. Nu ai nevoie de vreun timp ideal de fierbere al lor pentru că pernuțele astea se ridică singure la suprafață când sunt gătite. Eu le-am pescuit înapoi cu sita și le-am transferat direct în vasul cu pesto pentru o lăfăială în sosul acela magic.
Și le-am servit imediat cu extra parmezan deasupra. Un pesto pe care n-am să-l uit prea repede, asta în condițiile în care sunt fan declarat al pesto-urilor care abuzează de busuioc.
