retete

Tort de ciocolată cu portocale

tort cu ciocolata si portocale

Cu portocalele am un soi de love-hate relationship, dar nu și-n preajma Crăciunului. Lăsăm ambele acreala deoparte în perioada sărbătorilor din decembrie și ne-mprietenim. Serios. Drept dovadă un tort cu multă ciocolată și portocale făcut imediat înainte să dăm noiembriele pe decembrie în calendar.

Un tort altfel decât cele ce mâncăm noi românii. Blat, sirop, mult sirop, cremă, blat, și mai mult sirop, cremă, blat, puțin sirop și-un moț de frișcă. E un tort neconvențional de dus la sărbătorile astea, dar du-l că o să-ți meargă bine.

Eu am folosit așa:

  • 1 portocalăbiocât să fie sigur să le consumi și coaja
  • 100 grame ciocolată neagră, ruptă-n bucăți
  • 3 ouă 
  • 230 grame zahăr
  • 240 ml ulei de floarea soarelui
  • 25 grame pudră de cacao
  • 250 grame făină 
  • 2 lingurițe praf de copt
  • pentru decor: coajă confiată de portocale
  • pentru ganache: 200 grame ciocolată neagră și 225 ml smântână pentru frișcă

Întâi și-ntâi, tortul ăsta conține o portocală întreagă, fruct și coajă, în blat. Așa că asigură-te că iei portocale bio, netratate cu chimicale, cât să fii sigur că se i se poate consuma în siguranță și coaja.

Acum, ia acea portocală și fierbe-o singurică într-o oală cu apă vreme de 30-35 de minute, apoi scoate-o din apă și trage-o la blender până obții o pastă tare aromată de portocală. Las-o la răcit deoparte până când ai nevoie de ea.

Separat, într-un bol de mixer, bate ușor ouăle, zahărul și uleiul. Adaugă treptat piureul de portocală, numai după ce l-ai trecut printr-o sită și te-ai asigurat că ai scos toți sâmburii. Adaugă apoi și ciocolata neagră, topită integral în ture de câte 30 de secunde la microunde sau pe bain marie. Încorporează la final făina, cacaua și praful de copt, trecute și ele printr-o sită. Amestecă bine și toarnă-ți blatul în forma ta de copt tort, bine unsă cu un cubuleț de unt înainte.

Coace blatul la 190 de grade pentru 50 de minute sau până când blatul este elastic și își revine după ce îl apeși ușor cu degetul. Lasă-l apoi la răcit pe blatul din bucătărie.

Prepară acum și ganacheul de ciocolată: pune smântâna de frișcă într-o crăticioară și adu-o până la punctul de fierbere. Ia smântâna de pe foc și adaug-o peste cele 200 de grame de ciocolată neagră – eu am ales ciocolată neagră cu chili – și amestecă ganacheul după 2 minute cât smântâna a topit integral ciocolata. Lasă ganacheul la răcit pentru cel puțin 2 ore, inclusiv la frigider.

tort cu ciocolata si portocale

Și la final mai ai doar de montat tortul. Așează-ți blatul de ciocolată pe stativul tău preferat de tort, decorează-l cu ganache și presară apoi coajă confiată de portocale. Și-apleacă urechea deasupra lui ca să-l auzi cum începe să cânte colinde, pe-atât de crăciunistic este.

♥ ♥ ♥ & Christmas countdown starts with a cake,

 

 

laura logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.