A trecut o-ntreagă vară peste mine, o samă de riduri făcute de soare, o droaie de bani aruncați pe aripile aerului condiționat, o tetralogie consumată cu sufletu-n mânecă, mulți pepeni prea puțin copți sau prea puțini dulci, multe puppy dates și mult prea multe seri cu genunchiul lăsat în repaos pe-o pernă – și-aș mai avea comparații care s-arate totuși cât de mult timp s-a scurs de când n-am mai stat să vorbesc despre ale mele lucruri care-mi plac.
Dar astăzi, 35 august 2017, m-am așezat să-mi aștern vara în victorii personale, în distanțe bătute, în gin-uri consumate, în persoane iubite și patrupezi mângâiați.
Și-am să încep cu cele mai valoroase clipe de vara asta: cele rătăcite. N-am mai fugit pe-afară, dar am rămas pe-aici și-am luat la pas Mogoșoaia. Ca să-i șoptesc și eu ca toți ceilalți că e o frumusețe ce-am avut-o sub nas prea multă vreme fără s-o observ. Și-am vizitat Brașovul în gașcă și-a fost o colecție funky de amintiri din bar în bar. Pentru că efectiv din bar în bar am dus-o. Și-am călcat apoi pentru prima dată și-n Deltă cu oameni dragi alături și mi-am confirmat că am atât de multă nevoie de liniște, dar nu știu să mă bucur de ea. Și-am lăsat intenționat pentru ultimul loc Vama. Unde-am ajuns iar pentru o primă dată și-am trăit-o așa cum doar puștoaica Laura ar fi știut s-o facă. Cu tot sufletul.
Și puștoiaca aia s-a întors în București și-a mai vrut să obțină o promisiunea de la vara asta: că-și primește cele două piercing-uri în ureche pe care și le dorea. Și-a fugit într-o seară de august ca să-și confirme că visele micuțe se-ndeplinesc și că n-au de ce să fie justificate, înțelepte sau corecte. Că doar sunt vise și-au un pic de magie în ele.
Și dacă tot a fost vară, a fost timp de iubit oameni. Căci oamenii sunt tare frumoși vara, mi-am dat seama recent. Așa că i-am iubit la orice plimbare, la orice fugă din oraș, la orice gin ciocnit în grabă, la orice board game am întins pe masă, la orice seară cu tematică de film sau la orice festin am pus la cale. I-am lăsat să fie frumoși sub soare și să-mi fie apoi mie dragi în orice alt anotimp.
Și dacă vorbim de mâncare și de băut, am fost extra fan al pasteis de nata și-al paharelor traspirate cu gin. Asta așa, de pus în registru.
Și pe cât n-a vrut genunchiul meu să recunoască, mi-au plăcut la nebunie parcurile de aventură. Căci am reușit s-ajungem și-n Comana, și-n Balotești. Și pentru că acest copil de oraș rar s-a confruntat cu supradoze de adrenalină ca pe traseele de tiroliană sau momentele în care reușea să-i fie egal la tir colegului de apartament.
Și mi-a plăcut să am seri calde cu multă voință în care să primeze cărțile. Laptop închis, cățel scărpinat după urechi, iubit sărutat de noapte bună și rămas într-o horă-n doi: eu și tetralogia Elenei Ferrante. Eu și Exarhu. Eu și Ove.
Și-am să închei într-o notă de drag către vara ce s-a dus, cât să-i laud apusurile. Alea văzute de colo-sus, de la Linea, pretty close to the moon. Celui mai bun loc de spionat Bucureștiul fierbinte.
♥ ♥ ♥ from the summer of 2017,
