Foi de Jurnal

Lucruri care-mi plac #19

Ianuarie s-a întâmplat. Că mi-a plăcut, că nu, s-a întâmplat. Nimic anormal, nu-s eu prima care-a inventat ura intensivă împotriva lunii ianuarie. Dar chiar și de-i țineam AMR lunii ianuarie, tot s-au întâmplat chestii faine.

Cum ar fi cursul de caligrafie. Unul dintre lucrurile pentru care i-am zis lui 2017 the year of why the hell no. Anul în care nu doar că încerc să fac lucruri de care m-am temut 28 de ani, dar și lucruri la care tânjesc tot de ceva vreme fără să-mi dedic timp sau banii ca să le fac. Și să le permit să make me happycurs caligrafie

Tot din seria începute din ianurie, ca de-an nou, m-am apucat de spinning ca s-o ajut pe Laura să ajungă la the best shape of her life. Abonament. Echipament. Bicicleta #33. Febră mușchiuloasă. Orele cu Cătălina, Marius, Alex, Mihai și în cele din urmă și Ionică. Am multe gânduri și impresii legate de sală și viața la sală, s-ar putea să-i dedic o întreagă postare separată. Însă da, în februarie 25, azi, sunt tot mai convinsă că Laura a luat o decizie bună să ajungă pe 3 ianuarie la primul ei curs de spinning.

spinning

Moving on la cărți și filme. Căci îngropați în casă de zăpezi și frig, ne-am refugiat în companii bune. Cum ar fi The Black Mirror. Pe care l-am consumat începând din mijloc, din sezonul 3. E un serial constituit din episoade unice, sub formă de short films, super intense. Fiecare episod îți scotecește creierii și te lasă wondering la final. E un serial care cere mai mult de la tine decât orice alt serial. Cere consecințe, cere decizii, cere introspecție. Re-co-mand. Și strecor repede și-un alt nume, tot producție Netflix, The OA. Universe paralele, puțină moarte, misticism dar și știință.

Am și-o carte. Lecții de magie. Ce-și propune să dea niște guidelines la a-ți învăța creativitatea să vină zilnic la tine, la cafea. E ușor tehnică și-mpărțită-n pași, lucru cu care nu-s neapărat de acord. Însă are inserate tot soiul de experiențe și sfaturi trăite pe propria pielea vizavi de curaj, creativitate, inspirație. Și-am văzut că am mare nevoie de ele. Acasă, la birou și-n orice alt proiect pe care vreau să mi-l asum.

lectii de magie

În ianuarie m-am lăsat de zahăr și, implicit, de donuts, dar asta nu înseamnă că n-am voie nici să le port.

donut socks

În ianuarie ne-am bucurat ca niște copii și-al lor beagle de zăpadă. Și tot mai mult pe măsură ce autoritățile și ceilalți din jurul nostru nu mai suportau situația. #ciudăciudăciudă #mămăligăcrudă

copii si beagle

Luna trecută am decis, per total, să go healthy sau să go home. Am început sala. M-am lăsat de zahăr. Am mâncat tone de clementine ca să compensez accesele psihotice de vreaaau zahăăăăr. Și apoi, când mi-am revenit din plânsul cu sughițuri, am început să-mi și gătesc chestii mișto și sănătoase și uite-așa a pornit seria mea Cheap Clean January.

Am și-o porție memorabilă de haleală pe ianuarie, consumată la Voila Bistro – un soi de cremă de brie cu mălai fiert în ea plus ulei infuzat cu lămâie și lemon thyme. Și-un pahar de Kir Royal, care urcă vertiginos în my top 3 băuturi.

crema de brie

 

Și tot lui ianuarie îi atribuim și-nceputul protestelor împotriva Guvernului PSD și-a OUG 13. A unei mobilizări fără precedent în-line și off-line. A unei iubiri de celălalt. Și-a susținerii. Și-a gerului. Și-a unor zile-n lanț în care orele de la birou se legau de cele din piață. În care eu am fost missing în action acasă, pe blog, din postura de mamă de beagle și-altele.

proteste

Rezumatul lunii mele ianuarie, mai jos.

♥ ♥ ♥ & here is to new-why-the-hell-not-beginnings,

laura logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.