Foi de Jurnal

Decorațiuni pentru bradul de Crăciun. Top cinci

decoratiuni

Bradul de Crăciun e sfânt și natural pentru mine. În fiecare an. Trebuie să miroasă bine, să stea țanțoș și you can skip the presents for me. Căci oricum tradiția spune că Moșul aduce bradul, în seara de Ajun. Deci chiar intră la categoria chestiilor ce le primesc în perioada sărbătorilor, iar când mă-nvârt mult după brazi și tot nu mă decid, simt că și el a făcut suficiente pentru a-mi împlini dorința. Cadou, ce mai.

Iar azi, pe 21 decembrie, cu bradul fixat pe poziție și o răceală ce mă ține țintuită la pat, am failat în a decora bradul. Am observat că n-avem suficiente luminițe pentru el, asta pentru că ne-am și întins la un brad mai înalt decât cei din anii trecuți. Așa că am abandonat proiectul pentru mâine. Dar am decis să snap some photos să vă arăt decorațiunile mele preferate.

Ochii sclipesc și inimile tresar atunci când intru într-un magazin cu astfel de piese. Și-am adunat o cutie sănătoasă de lucrușoare menite să complimenteze bradul în anii de când ne-am mutat la noi acasă. Unele mai pestrițe, unele de umplutură, dar mai mereu păstrând tema albastru-argintiu și mai mereu unicate, pe oricât de greu e acest lucru nowadays.

decoratiune brad

decupaj din lemn adus din Austria de a very good and dear friend

decoratiune brad

patine de gheață lucrate în lemn care m-au cucerit instant

decoratiune brad

glob de sticlă. luv luv luv

decoratiune brad

covrigi din lut

decoratiune brad

și globuri albastre și derivate de albastru și bufnițe și dragoste

♥ ♥ ♥ & deck the halls,

laura logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.