retete

Salată (aproape) asiatică cu paste, vită și creveți

salata asiatica

Astăzi, când 31 de grade erau deja afară la doar unșpe ceas, eu încingeam wok-ul și puneam la bătaie o salată de inspirație asiatică. Asta pentru că Elena m-a provocat la o leapșă în bucătărie cu mâncăruri inspirate sau ce-aduc nițel a măreața și condimentata Asie.

Și-am înfruntat soarta, am scos din cămară pachețelul frumos primit de la Shan’shi  la Food Bloggers Conference ’15 plus alte ingrediente ce mi-au făcut cu ochiul și am făcut o chestie demențială, dacă mi se permite să mă laud într-atât. Demențială pentru că e plină de arome și combină atât de multe lucruri și-atât de multe condimente picante încât nu aveam cum să găsesc ceva mai right up my alley. Rețeta e inspirată de salata lui Jamie Oliver, dar e, în cele din urmă, rezultatul unor și-un pic din asta și un pic din astalaltă și hai să deschid odată sticla aia de sos de pește că expiră.

shanshi

Acum, dacă am stârnit curiozități ori ba, am să vă povestesc cum mi-am petrecut jumătatea de oră în care-am făcut salata, jumătate de oră în care hota din bucătărie și aerul condițional de pe hol se chinuiau să mă țină și ele-n viață.

De ce-ai nevoie ca să faci ditamai porția de salată care numai a salată n-arată:

  • 500 grame carne de vită măcinată
  • 250 grame creveți prefierți
  • 250 grame paste prefierte pentru wok
  • condimente pentru wok
  • 100 grame alune
  • 3-4 tulpini ceapă verde
  • o legătură de pătrunjel
  • 3-4 linguri ulei de măsline
  • 3 linguri zahăr
  • 5-6 căței de usturoi
  • pudră de ghimbir
  • pastă de wasabi
  • fulgi de chilli
  • sos de soia și sos de pește
  • sare

Cum să faci ditamai porția de salată care numai a salată n-arată:

Am încins wokul, l-am mânjit cu uleiul de măsline în cauză și-am prăjit carnea de vită. Am lăsat-o acolo până când s-a gătit bine și era chiar crocantă pe-alături. Am adăugat apoi usturoiul tocat, condimente pentru wok și sare. După alte 3-4 minute am adăugat creveții, zahărul și ghimbirul măcinat și-am mai lăsat focul pe ochi încă patru minute, perioadă în care am amestecat cu grijă ca să nu rup frumusețile de creveți.

Separat am înmuiat pastele pentru wok în apă călduță timp de 3-4 minute, cât să devină maleabile, dar încă bune de ronțăit.

După ce-am stins focul de sub wok, am aruncat la amestec tot ce mai aveam pe margine: pastele, ceapa verde tocată, pătrunjelul pe care l-am rupt în mână, pasta de wasabi, fulgii de chilli, alunele și-am ajustat gustul salatei cu sare, sos de soia și sos de pește – pretty much cu sare galore. 

Și-am încheiat maiestuoasa salată care-arată ca un fel principal de-al mamei mele, sinceră să fiu. Și fără rușine am început să mănânc direct din wok cu prima lingură pe ce-am pus mâna, fără să mă mai deranjez să caut o furculiță.  Și ca să nu rămân cu greutatea asta pe umeri și cu salată nemâncată, dau leapșa mai departe Ioanei de la Mansarda cu Bunătăți. Mi s-a arătat entuziasmată când i-am propus treaba asta, să vedem dacă rămânem prietene și după ce o isprăvește și ea.

♥ ♥ ♥ & wasabi în orice,

laura logo

2 Comments

  1. Ha, sper ca si noi am ramas prietene dupa experienta asta. 🙂 Lasand gluma la o parte, arata si suna bine preparatul tau. il voi incerca si eu … mai dupa niste ore tarzii din seara, sa se mai domoleasca dogoarea.

  2. Deh, Elena, nici nu se pune problema. Ba chiar îți zic tare sincer că mi-a plăcut challengeul adus de leapșa asta. So thanks for getting me cooking. ^_^

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.