Foi de Jurnal

Bucureștiul de sus-sus, de aproximativ foarte sus

Știu că toată lumea-i la Untold Festival, dar noi am rămas cu drag acasă și-avem în plan să vizităm Clujul peste vreo două săptămâni, după ce trece înghesuiala și se mai subțiază coada la Donuterie.

Și ca să omorâm frumos o seară de vineri, am dat gata niște burgeri în oraș, am pierdut o juma’ de oră în magazinul Lego șiiiiiiii-am urcat sus-sus, la etajul 34 din cele 37 de etaje ale Sky Tower, cea mai înaltă clădire din București și din țară a cette moment.

Ne-am făcut rezervări de acum două săptămâni și-abia am așteptat să urc colo sus să văd o veritabilă panaramă panoramă de București. Și-am petrecut douăzej de minute zgâindu-mă la orașul meu de împrumut, cu mașini și oameni de-o șchioapă, identificând colo și colo clădiri cu oareșce renume și visând cât colo, până când am fost poftiți înapoi la lift căci turul s-a terminat. 

Și nu-s zgârcită cu Bucureștiul meu și am să urc și pe blog niște poze cu el de sus, din unghiul lui cel mai bun. Însoțite de multe reflexii personale și geamuri pătate de ploaie și praf, pentru o notă personală.

♥ ♥ ♥ și bucurești,

noi

laura logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.