retete

Blonde, celelalte decât negrese, cu banane și cocos

Am făcut niște prăjituri. De când mă dau cu rețetele pe html, tot fac prăjituri. Majoritatea – brioșe. Dar le fac. Și cumva am ajuns în punctul în care câte unul, câte alta, câte o ocazie, câte alta, sunt așteptată să fac prăjituri. Dar am ajuns și-n punctul în care simt eu că anumite situații din viață vin drese cu prăjitură căci altfel n-are rost.

Și dacă-am avut un alt soi de ocazie de prăjiturit, m-am avântat la prima mea tură de blondies, blondele cele mai bune prietene ale negreselor. Și dacă-n titlu scrie că ale mele prăjituri au avut banane și cocos, vorba fie între noi – au avut și multă multă ciocolată albă, dar și chocolate chips.

De ce ai nevoie pentru o tură de blonde cu banane și cocos și multe alte chestii din cămară:

  • 85 grame unt la temperatura camerei
  • 50 grame zahăr 
  • 50 grame miere
  • 130 grame făină
  • 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu + 1/4 linguriță sare
  • 1 ou
  • 100 grame fulgi cocos
  • 2 banane coapte, zdrobite bine cu furculița
  • esență de vanilie
  • 50 grame fulgi de ciocolată + 100 grame ciocolată albă, opțional

Cum se prepară tura asta de blonde cu banane și cocos și multe alte chestii din cămară: 

Evident, începem prin a încinge cuptorul la 180 grade Celsius și prin a pregăti tava pentru blondies cu hârtie de copt / unt / ulei + făină.

Într-un castron am frecat untul cu zahărul, mierea, sarea, oul, esența de vanilie și bananele. După ce s-au amestecat bine, am continuat cu bicarbonatul, făina, cocosul și cele două tipuri de ciocolată – fulgii de ciocolată amăruie și tableta de ciocolată albă spartă în pătrățele.

Și-am fost gata. Căci amestecul rezultat l-am turnat în tavă și-am dat totul la copt pentru circa 30 de minute. Să presupunem că am lăsat treaba să se răcească puțin și-apoi am servit. Dar pentru că se vede și-n poză că mi s-au rupt bucățile de prăjitură din start, e clar că n-am lăsat nimic la răcit.

SAMSUNG CSC

Când ai de-a face cu astfel de treats-uri bune, cine mai are timp și calorii de pierdut?

♥ ♥ ♥

laura

laura logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.