retete

Salată foarte simplă cu somon afumat

salata somon

Salatele ne scot pe noi din bucluc atunci când e joi seară și mai o singură zi de tras până când faci o nouă tură de cumpărături sâmbătă. Și salata de joia asta s-a întâmplat să conțină somon afumat și s-a întâmplat să fie foarte ușoară de pus together.

Și pentru că acum, vineri după-amiază, când scriu postarea asta, salata-i deja terminată, m-am gândit că merită s-ajungă și pe blog pentru performanța asta. Pentru că-mi place de voi și pentru că-mi place somonul afumat.

Și să știți că sunt numai urechi dacă aveți și-alte combinații rapide de 5-6 ingrediente demne să facă de-o salată sățioasă. Căci joile astea revin în fiecare săptămână la noi în casă și trebuie să fiu pregătită pentru ele.

De ce-ai nevoie:

  • 200 grame somon afumat, tăiat bucățele
  • 6 cartofi medii, curățați și tăiați chipsuri de circa 1 cm grosime
  • 200 grame smântână
  • o mână de pătrunjel proaspăt
  • două tulipini ceapă verde
  • sucul de la jumătate de lămâie
  • sare, piper

Cum se face:

Cartofii tăiați rondele/chips-uri i-am dat la fiert în apă cu sare până când au devenit ușor de străpuns cu furculița, vreo 15 minute după ce apa a dat în clocot.

Cât timp au stat la răcit cartofii mei, am scos un castron mare și-am aruncat în el somonul tăiat bucățele, pătrunjelul și ceapa tocate, smântâna și condimentele. După ce cartofii au ajuns la o temperatură ok, i-am transferat în castron, am amestecat totul bine și-am servit. Aș spune că frumos, pe-o farfurie, dar efortul ăsta a mers nu mai departe de-o poză pentru blog. În rest, ne-am servit direct din lighean. 

Și uite-așa am pus-o de-o salată sățioasă pentru cină și leftovers pentru la birou a doua zi. Ideal pentru leneșii de noi care cred că sâmbătă va aduce miracole-n frigider și burți.

♥ ♥ ♥

laura logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.