retete

(Cei mai buni) Cartofi dulci prăjiți. La cuptor

cartofi dulci

Atunci când crezi că deții secretul celor mai buni cartofi dulci prăjiți, dar prăjiți la cuptor, n-ai cum să o ții pentru tine. Pentru că-ți plânge sufletul gândindu-te la cei care detestau la fel ca tine cartofii dulci până când ai găsit combinația perfectă pentru ei.

În plus, mai am și-un blog de rețete, deci imaginează-ți cum de am ajuns în ipostaza asta.

Și cum vorba lungă e sărăcia blogului, să trecem la cele ce contează cu adevărat.

Ingredientele cu care vei ajunge la succes:

  • trei cartofi dulci
  • 4-5 linguri de ulei de măsline + 30 grame unt topit
  • un pumn sănătos de parmezan ras
  • trei căței de usturoi trași și ei pe răzătoarea fină destinată parmezanului 😉
  • o linguriță de zahăr brun, sare și piper
  • câte două lingurițe de paprika afumată și praf de chimion
  • câte jumătate de linguriță de praf de ghimbir și praf de chili

sweet potato

Pașii spre succes:

E la mintea cocoșului că îți vei spăla bine cartofii, îi vei felia subțirel-subțirel, păstrând coaja, că îi vei amesteca cu toate bunătățile mai sus menționate și-apoi îi vei da la cuptor.

200 de grade, pe-o tavă acoperită cu hârtie de copt, 20 de minute pe-o parte, 20 pe cealaltă. Și probabil încă 10 cât îți ia să-i întorci pe fiecare individual. Și gata, ești în business. Ai cei mai buni cartofi dulci-picanți-crocanți de pe planetă și îmi vei rămâne veșnic recunoscător, urmând să discutăm despre asta pe #gatescmereuaici. Tot veșnic.

Cu toată plăcerea.

laura logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.