retete

Rețetă pentru cel mai ușor și rapid fried rice

fried rice

da, am ajuns să fac faimosul fried rice nu ca un prim pas în a cuceri bucătăria chinezească, ci ca ultimă opțiune în seara în care ne-am întors din road trip și nu știam ce să încropesc cu pui și orez și să nu fie boring.
asta în condițiile în care doar puiul și orezul erau key ingredients cu care puteam găti, desigur.
și-am făcut pentru prima dată fried rice, ăla ce mi-l comand mereu la chinezesc când sar peste tăițeii de orez.
de ce ai nevoie:

  • o cană de orez gătit/fiert, cel mai bine făcut cu o zi înainte, dar eu l-am fiert și l-am afânat pe loc, dat fiind că eram la Timișpara cu 24 de ore înainte
  • trei bucăți de pulpe de pui dezosate, tăiate bite size (opțional – remember mister boyfriend, el carnivoro?)
  • un morcov, curățat și tăiat cubulețe
  • două mâini (!?) de mazăre congelată
  • nițel ceapă, tăiată cubulețe (eu am tăiat căpățâna de la una verde, o căpățână zdravănă)
  • două ouă
  • ulei pentru călit puiul și legumele, sare + piper + alte ingrediente care-ți fac cu ochiul la combinația de mai sus, în cazul meu condimente pentru pui tandoori
  • at last, sos de soia, că doar gătim chinezește aici, nu?

cum se face treaba:

  • dat fiind că ai orezul gătit deja, nu?, treci la perpelit bucățelele de pui – pulpele dezosate fiind cele mai gustoase și suculente de la mister chicken – și după ce-au prins culoare, pui la călit, lângă, și legumele. ajustezi cu toate cele dumnezeiești, sare, piper și treburi ce-ți plac la gust. separat spargi ouăle și le bați ușor într-un castronel și, în momentul în care legumele s-au înmuiat și ele, torni ouăle pe fundul vasului și le lași să prindă formă, omletă like, și-apoi le combini cu tot ce mai e prin cratiță.
  • lung paragraf ăla de mai sus, huh? okai, când ouăle s-au gătit dar nu chiar de tot – lucru care se petrece foarte ușor – pui orezul afânat în oala minune și amesteci cu spor. la final îți rămâne doar să mai adaugi condimente cât și pentru orezul adăugat, să pui sos de soia ținând minte cât e de sărat și să lași ”treaba” să se încălzească bine.
  • al tău fried rice e gata, precum și al meu. urări de poftă bună, în cantoneză, de la mine pentru tine.

laura logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.