În lacrimi, desigur. Nu aveam să știu că va fi cel mai ”la suflet” cadou primit vreodată, dar am dat drumul la robinet și-am realizat ulterior acest lucru: că e exact ce mi-aș fi dorit, fără să o știu măcar. Mai există două lucruri pe care, dacă le-aș primi, ar putea depăși în calitate ziua de ieri, dar asta este pentru alte povești.
Am primit ieri un ”pachet” pe care prietena mea, această prietenă a mea absolut genială, îl gândise de multă vreme. Urma să fie o surpriză și urma să mă video tape deschizându-l, pentru că ea, fizic, e la vrem 600 km depărtare de mine și insista totuși să mă vadă deschizând acest ”cel mai frumos cadou”.
După ce-am cărat juma de oraș un pachet uriaș, dar foarte ușurel, am ajuns acasă și-am făcut un ”opening box”. Și-am găsit acest tablou pictat de mână de la una dintre artistele mele preferate ”din teritoriu”, Dushky, trimis din orașul meu natal, Timișoara, și intenționat de o prietenă ce-o am în amintiri tocmai din copilărie, Mirela.
Pentru că nu vreau să-mi mai explic simțământele inside-out ca să-mi păstrez o rigiditate digitală, aici e the artwork: Un Daniel, geek and cute, și o Laura, cu a chocolate chips muffin în brațe. E un cadou intenționat de mult de prietena mea, de când ne-a văzut dormitorul și-a spus că îi lipsește o pată de culoare.
(mi-am permis să-l decupez ici-colo din rațiuni de copyright și pentru că-s egoistă, desigur. originalul e doar pentru noi)
A se înrăma curând și a se cocoța pe perete pentru zilnice memento-uri de cât de norocoasă sunt.
