Foi de Jurnal

Mâncare turcească. La Ido Memos

turcesc ido memos

Anul ăsta nu v-am mai împărtășit my new year’s resolutions ca anul trecutdar asta nici nu înseamnă că nu mi-am fixat câteva. Bine, mi-a fost și tare rușine că nu prea m-am ținut de cele pentru 2015, dar mi-a trecut ușor, nu țin mult la supărare.

Așa că, revenind la 2016 și la cele doisprezece luni ale sale, ne-am propus să încercăm lunar câte o bucătărie nouă. Nu 100% nouă, dar nouă. Asta ca să fie interesant să căutăm restaurante și recomandări noi, ca să fie mai ușor să evităm locurile în care ne-am obișnuit să mâncăm și alte treburi ce țin de rutină gastronomică.

Și pentru ianuarie s-a ales mâncarea turcească. Și ne-am dus la Ido Memos, căci așa ne-a recomandat Florin de la Crazy Mother Cookerlocal turkish food enthusiast. Și, per total, ne-a plăcut foarte. Nu eram mari cunoscători, nu dincolo de mâncărurile lor clișeu, dar ne-am aventurat la câte puțin din toate și n-am plecat de-acolo cu indigestie, ci doar cu burțile pline și fericire.

Am intrat în local, nimic spectaculosc, ba chiar contrariul. Un aspect simplist și tare ca acasă. Dar acasă în anii ’80. Dar am trecut repede peste acest aspect pentru că ne-am repezit direct la meniuri. Și ne-am întins la aperitive diverse și îndestulătoare. Am ales un humus căruia i-ar mai fi priit niște lămâie, un sos de ardei picant și tare pe placul meu, dar pe care am uitat să-l fotografiez, un aromat tabbouleh și două soiuri de ciuperci – unele cu iaurt și unele cu brânză. Toate astea le-am digerat alături de multă lipie caldă și pufoasă.

colaj aperitiv

După ce-am depășit foamea inițială și s-au golit castronașele de la aperitiv, ne-am îndreptat iar ochii spre meniu. Și am ales, unii dintre noi, să încercăm ciorba de linte. Și era o sâmbătă de-aia ploioasă și friguroasă încât doar o ciorbă de-asta o putea drege. Și a dres-o. O supă cremoasă de linte ca la carte. Semn că turcii știu să-și respecte lintea.

ciorba linte

Que hora es? Es hora de los kebabs! Am trecut apoi la kebab-uri, evident. Și aveau o gamă destul de extinsă, pentru toate gusturile, cu pui inclusiv, însă eu am venit chitită pe unul picant de oaie. Și-am făcut cea mai bună alegere de la masă. Kebabul a venit însoțit de o porție de bulgur, lipie și puțină salată, cât să-ți dregi papilele între două îmbucături. Pentru kebab m-aș întoarce negreșit, mărturia mea de pe urmă.

kebab turcesc

Și la final am rămas în tihnă și la povești cu o cafea și ceva dulce. Unii ne-am orientat spre baclava – a mea avea fistic, nimic șocant în asta -, dar alții au mers pe o porție de kunefe. Pentru cei care, ca mine, nu știau ce e kunefe – o prăjitură foarte dulce făcută din brânză dulce, pe-o bază de fidea ca pentru cataif, mult unt și mult zahăr, ocazional și nuci. M-a atras tare mult conceptul în sine, însă după două lingurițe mi-am asigurat zahărul pe două-trei zile, ca să apreciez așa.

baclava fistic

colaj kunefe

Bottom line: șaormiștii mei, hai să le facem dreptate turcilor și să le consumăm lor kebabul. Consumatorii mei de dulciuri, luați un kunefe, dar împărțiți-l în trei. Și lângă el – cereți o cafea fără zahăr.

♥ ♥ ♥ & I kinda want to book tickets for Istanbul now,

laura logo

Anunțuri publicitare

4 Comments

  1. Supa de linte pare sa fie the yumm-yumm kind of lentile soup. Nice!
    Kunefeul arata ca la mama lui acasa, doar fisticul maruntit ii mai lipseste. One slice for me please! 😀

  2. Lucrez lângă cârciuma asta și mănânc des de la ei. Cu toate că-i apreciez și mă bucur nespus că am de unde lua un lahmacun corespunzător în zonă, nu este tocmai my favorite turkish place. Dacă vreți totuși să încercați ceva muuuult mai bun, mergeți la fostul Pinar / actualul Ceșme de la Drumul Sării cu 13 Septembrie și comandați Sarma Beyti. Deasemenea este au și cel mai bun Lahmacun (pizza turcească). Pot să pun pariu că veți reveni 🙂

Lasă un răspuns pentru Pika Anulează răspunsul