Foi de Jurnal

Cum să arăți bine căzând pe scări

Evident că-i imposibil să arăți bine căzând pe scări sau la finalul respectivei căzături pe scări.

E și una dintre cele mai mari fobii ale unui om care din naștere are șireturile imaginare dezlegate. Ca mine.

În fapt, încă aștept să cad pe scări coborând la metrou ca să mi se-ndeplinească profeția și poate să scap de blestem.

Port cu mine un efectiv de căzături și ghipsuri, cotiere și genunchiere nesemnate de prieteni, radiografii adunând praf prin sertare, copii scăpați din brațe în timpul unor astfel de căzături și multe povești cu oase rupte.

Și-am căzut recent și pe scările înguste ale unei case bruxelleze, în nepăsarea și-n neasigurarea mea medicală. Cu bocanci demni de-o pârtie în Vatra Dornei, am pășit deloc grațios pe-o treaptă strâmtă și-n curbă. Și-am frânat folosindu-mi căpățâna și genunchii fără nicio ezitare. Mai mare a fost ezitarea când să dau să mă ridic.

Povestea mea n-are morală, are doar vânătăi în penultima fază de vindecare. Pentru că chiar e imposibil să arăți bine căzând pe scări sau la finalul unei astfel de trânte.

♥ ♥ ♥ & jeanși rupți în genunchi din cauza unei trânte zdravene,

laura

laura logo

Anunțuri publicitare

1 Comment

  1. Buna,
    Cazutul pe scari este semn sigurr de maritis…..
    Si de ce nu era nimeni in caputul scarilor sa te prinda in brate ?? 🙂

    O zi faina , cu retete si multe dulciurele

Interacționează cu mine :)