retete

Fursecuri cu Oreo / Oreo filled cookies

Premieră pe blog: am să încep un material în care n-am să ridic în slăvi un anume ingredient sau altul. Pentru că am făcut fursecuri cu Oreo și eu nici măcar nu-s mare fan Oreo. Dar asta se întâmplă când pleci în vacanță-n Cluj și te oprești (de mai multe ori) la Donuterie și comanzi totuși multe gogoși, cerându-le să adauge și cel mai bine vândut sortiment. Și, oh well, ne-am dat cu toții seama până acum că e vorba de gogoașa cu Oreo.

(doamne, pentru un om care nu iubește Oreo, cu siguranță îl invoc mult!)

Așa că m-am întors acasă cu un suspin în suflet și câteva kilograme-n plus, promițându-mi că-ncing cuptorul la prima ocazie și pun și eu de niște fursecuri ori ceva cu Oreo. Și uite așa am ajuns eu cu tava plină de prăjituri sub nas și cu-o dulce companie la cafeaua de dimineață.

De ce-ai nevoie ca să faci 12-16 fursecuri de-astea:

  • o cutie mare de Oreo, cât să-ți rămână și pentru alte pofte
  • 420 grame de făină
  • 100 grame zahăr tos
  • 100 grame zahăr brun
  • 200 grame unt, la temperatura camerei
  • 2 ouă
  • esență de vanilie
  • o linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 1/2 linguriță de sare

Cum procedezi ca să faci acele circa 12-16 fursecuri promise:

Întâi și-ntâi încingi cuptorul la 180 de grade și-ți pregătești o tavă-ntinsă cu hârtie de copt.

Într-un castron te pui să-ți amesteci untul cu cele două tipuri de zahăr și-n momentul în care compoziția ta e omogenă – adaugi esența de vanilie și ouăle și dăi și-amestecă.

Într-un alt castron amesteci făina, bicarbonatul și sarea, urmând să transferi toate astea peste compoziția din primul castron. Amestecă bine bine până când ai un aluat maleabil și ușor lipicios, numai bun de lucrat cu el. Ca la grădiniță. Ca o plastilină, you know. 

fursecuri oreo

Acum îți vei forma fursecurile, acoperind câte un biscuite cu aluat. Practic, ascunzi biscuiții într-un buzunar de aluat ca să-i protejezi de dragonul cel rău – cuptorul încins. Fursecurile le-am așezat frumos pe tavă și le-am dat la copt pentru circa 30 de minute, dar asta după ce le-am tot pipăit și-nvârtit. Treaba asta ține de fiecare și de ce mână norocoasă are la acoperit biscuiții cu aluat. Cu cât mai gros stratul de fursec, cu atât mai mult timp vor sta la cuptor ca să se coacă integral.

SAMSUNG CSC

PS. În ultima clipă am sfărâmat niște biscuiți extra și am decorat fursecurile – lucru care le-a conferit acestora un aspect asemănător unor sfârcuri, dar asta-i viața.

fursecuri oreo

Și na, știți cum se termină povestea. Le-am mâncat cu toții bucuroși, cu cafea sau cu lapte, și-am trăit fericiți și grași până-n prezent.

♥ ♥ ♥ & nipple like Oreo cookies,

laura

laura logo

Anunțuri publicitare

1 Comment

  1. Dammit, woman, acu’ vreau şi eu din ăştia… Looooove oreos.
    Also, vreau şi la Donuterie, au un nume tare ghiduş. Adică vreau în Cluj prima dată.
    Pups

Lasă un răspuns pentru Ioana Anulează răspunsul