Foi de Jurnal

Mâncarea din frigider. Care și cât rezistă

Mărturisire: Am niște carne tocată de curcan uitată de vreo șase luni de zile în congelator. Și chiar o bucată de caș proaspăt de alte câteva luni bune plasată la rece.

Și-am comis multe astfel de uitări prin frigider și congelator de când ne-am mutat la noi acasă. Căci mi-a fost greu să aproximez mese, cantități, să fac meal plans corecte și să țin mereu cont de tot ce-am la rece și-n cămară.

Dar am găsit zilele trecute un material semnat Business Insider din care-am aflat care ingrediente congelate sau refrigerate rezistă mai bine, care trebuie consumate mai devreme și pe care le pot uita fără multe griji în spatele sertarului din congelator.

Să vedem.

bunuri din frigider

  • carnea de pui negătită – 1-2 zile în frigider și 9 luni în congelator
  • carnea de pui gătită – 3-4 zile în frigider, fără a fi deschisă și alte 3-4 zile după ce a fost deschisă
  • carnea de porc, vită și miel rezistă 3-5 zile în frigider
  • ouăle au termen de valabilitate de la 3-5 săptămâni până la un an, păstrate la frigider
  • baconul se păstrează ok timp de 2 săptămâni înainte de a fi deschis și 7 zile după ce a fost deschis
  • mezelurile țin până la două săptămâni nedeschis și 3-5 zile după ce au fost deschise; 1-2 luni la congelator
  • somonul proaspăt trebuie consumat în maxim două zile de frigider și 2-3 luni la congelator
  • laptele rezistă o săptămână la frigider și 3 luni la congelator
  • iaurtul ar trebui consumat în 7-10 zile de ținut la frigider și după 1-2 luni de congelator

bunuri din cămară

  • nucile, de orice tip, rezistă fără probleme vreme de 10-12 luni (pe verificate!)
  • untul de arahide, yum, ar trebui consumat în termen de 3 luni după deschidere și hai, maxim, 4 luni dacă-l ții totuși la frigider (but who does that??!!)
  • ciocolata din comerț rezistă 6-9 luni ținută la temperatura camerei, 1 an la frigider și 18 luni la congelator, dacă te simți ambițios.
  • ketchup-ul ar trebui consumat într-o lună de la deschidere – în cămară – și în 6 luni dacă-l ții în frigider
  • pastele rezistă până la trei ani, dar hai să nu forțăm nota totuși. aruncă-le cu niște busuioc și mozzarella la cuptor și pune-o de un pasta bake
  • vinul trebuie consumat în circa 3-4 zile după ce l-ai deschis, dar rezistă până în trei ani, dar și mult după, dacă-l ții doar de decor în bar.

Astea sunt câteva dintre cifrele ce le-am găsit pe la americanii în cauză și sunt cifre adevărate, mult mai realiste decât cele trecute pe capac. Bine, aș avea nevoie să știu dacă mai pot consuma și un parmezan tare ca piatra ce încă-l păstrez în frigider, dar și borcănașul ăla cu trufe marinate și alte câteva. Sper să fie de-ajutor pentru cei care nu au un taste tester în casă.

♥ ♥ ♥ & best use by,

laura

laura logo

Anunțuri publicitare

1 Comment

Interacționează cu mine :)