Anunțuri publicitare
retete

Tartă cu cireșe

tarta cirese

Mai devreme sau mai târziu trebuia să se întâmple și-o tartă cu cireșe. Și mai devreme decât mai târziu de 18 ore de când a ieșit din cuptor, tarta în cauză s-a și terminat. Și jur cu mâna pe cartea de bucate că doar trei persoane au gustat din ea, una dintre ele abuzând atât de mult încât a devenit cireșar când a dat de fundul tăvii.

Lăsând gluma deoparte, tarta asta cu cireșe a devenit rapid cel mai bun desert cu fructe de vară pe care l-am și făcut eu vreodată. Și vă spun asta nefiind eu cea care a terminat tarta cât ai spune quiche lorraine. A fost dulce, a fost zemoasă, a avut un blat ce complimenta de minune fructele, a fost tot ce-mi doream să fie și ce-mi doream să-mi aducă bun acel weekend.

De ce ai nevoie ca să ții în brațe cât mai repede întreaga tavă de tartă cu cireșe:

pentru blat

  • 300 grame făină
  • 1 linguriță de sare
  • 1 linguriță de zahăr
  • 200 grame unt, tăiat cubulețe
  • 100 ml apă rece-rece

pentru umplutură

  • 800 grame cireșe, sâmburii scoși
  • 100 grame de zahăr, asta în cazul în care n-ai cireșele așa de dulci
  • trei linguri de amidon alimentar
  • 1/4 linguriță sare
  • esență de vanilie
  • zeamă de la jumătate de lămâie
  • puțin unt

Treci la treabă ca să ții cât mai repede în brațe tava aia de tartă, pentru numele lui Dumnezeu:

Prepari aluatul la mixer, combinând făina, zahărul, sarea și untul. Când toate s-au combinat și-ai rămas doar cu câteva cubulețe de unt vizibile-n aluat, începi să torni apa rece, puțin câte puțin, până obții un aluat care seamănă cu fulgii de cereale și care stă legat când îl ciupești cu degetele. Îl împarți în două jumătăți, le sigilezi în folie alimentară și le dai la frigider pentru jumătate de oră.

Prepară între timp și umplutura, amestecând zahărul, sarea și amidonul alimentar, dar și cireșele, zeama de lămâie și esența de vanilie – aduce multă savoare extra cireșelor.

După ce ți-a expirat jumătatea de oră, întinde una din jumătățile de aluat în tava de tartă, așează deasupra umplutura și fă-ți danteluță din cealaltă jumătate de porție de aluat. Eu am folosit modelul ăla clasic de plăcintă americană, alternând câte o fâșie de aluat pe verticală cu una pe orizontală. Am încins cuptorul la 210 grade Celsius, am mânjit dantela de aluat cu puțin ou și zahăr – cât să se ajute să se facă aurie și crocantă – și-am trimis plăcinta la facere. 15 minute la temperatură mare, apoi am redus-o la 180 de grade și-am lăsat-o circa o oră. Adică până s-a aurit ca-n revistele glossy și compoziția cu cireșe was bubbling away. 

Am și răbdat nițel să se răcească și-apoi am sărit pe ea ca niște preistorici care știu însă să folosească furculița. Și mvai, ce bine am mai dus-o în weekendu’ ăla.

♥ ♥ ♥ & cherry pies,

laura logo

Anunțuri publicitare

2 Comments

  1. I love it! Se face suuuper uşor urmând paşii de la tine, şi de acum înainte e modul meu preferat de a savura ultimele cireşe zemoase din sezon. Îmi plac în mod deosebit la ea blatul crocant-biscuitos şi felul în care sucul cireşelor se transformã într-un fel de sos jeleu mega yum. Keep them recipes coming! 🙂

Interacționează cu mine :)

Hei. Vrei să te țin la curent cu ce scriu pe blog? Lasă-mi mai jos o adresă la care să-ți bat la ușă.