retete

Pateu de macrou afumat

de ceva vreme vreau să mă aventurez în ale pateurilor. dar știu bine că trebuie s-o iau pas cu pas până să ajung la pateu din ficat de pui cu salvie, măr și cimbru sau pateul lui Mazi, cu vin și stafide.

așa am ajuns la o rețetă de pe Sorted care promitea doar trei minute în bucătărie pentru preparare. și jur că nu mi-a luat mai mult de trei minute nici mie, ba mai mult mi-a durat să curăț robotul vertical la final.

l-am gătat, pozat și l-am pus deoparte pentru sosirea alor mei în București. sper să câștig ”brownie points” în fața mamei. simt c-am atâtea să-i demonstrez până să mă ia drept un egal în bucătărie.

de ce ai nevoie:

300 grame macrou afumat
4 linguri cremă de brânză
2 linguri de unt – la temperatura camerei
piper și fulgi de chilli
un pumn plin de arpagic tocat
zeama de la o lămâie

cum se face:

păi se face foarte ușor, evident. dai jos pielea de pe macrou, îl arunci într-un bol și peste el pui crema de brânză, untul, arpagicul, piperul și fulgii de chilli și storci zeama de la o lămâie. adică tot. mixezi treaba cu un blender vertical sau orice blender/mixer de încredere ai și gata.

eu mi-am depozitat pateul în ramekrinuri, am decorat cu fulgi de chilli, deși ideal ar fi fost cu piper boabe și niște rozmarin proaspăt și gata. am servit doritorilor și se pare că rău nu am făcut.

 

dacă recreați pateul și-l iubiți la fel de mult ca și mine, trimiteți-mi și mie fotografii pe rețelele de socializare cu hashtagul #gatescmereuaici.

și pentru că azi e liber și n-avem atâta timp de pateuri, să fim sincer, să aveți o vacanță prelungită pe cinste. ta-taaaa!

laura logo

Anunțuri publicitare

Interacționează cu mine :)