retete

Tartă cu caise și ghimbir

Vara asta, sau mai bine spus prima jumătate din vara asta, am consumat caise non-stop și n-am nicio explicație pentru acest lucru. N-am fost niciodată mare fan al caiselor, ci o adeptă a verișoarelor lor mai mari și fără ”păr” – nectarine.

Dar pentru că am mâncat atât de multe caise, inevitabil am ajuns să fac și-o tarto-plăcintă cu ele numai de dragul variației. Și luând în considerare că n-am vrut să scap doar cu caise-n aluat, am riscat cu nițel ghimbir măcinat.

Evrika! Rețeta-i ușoară, așa că v-o zic și vouă. 🙂

De ce ai nevoie:

pentru aluat: 300 grame făină, 1 linguriță de sare, 1 linguriță de zahăr, 200 grame unt, tăiat cubulețe, 100 ml apă rece-rece
pentru umplutură: 600 grame caise, 170 grame zahăr, 5 linguri de făină, 1/2 linguriță de ghimbir praf, 1/2 linguriță de scorțișoară măcinată

SAMSUNG CSC

Cum se face: 

prepari aluatul la mixer, combinând făina, zahărul, sarea și untul. când toate s-au combinat și-ai rămas doar cu câteva cubulețe de unt vizibile-n aluat, începi să torni apa rece, puțin câte puțin, până obții un aluat care seamănă cu fulgii de cereale și care stă legat când îl ciupești cu degetele.
întinzi jumătate din aluat cu sucitorul, pe o suprafață presărată cu făină și pui apoi bucata asta de aluat în forma ta de tartă. păstrezi jumătatea cealaltă din aluat pentru a face ”danteluța” clasică a plăcintelor americane.
amesteci într-un castron caisele tăiate felii cu ghimbirul, scorțișoara, zahărul și făina și torni apoi toată treaba asta în tavă.
îți acoperi apoi plăcinto-tarta cu cealaltă jumătate de aluat intercalând fâșii orizontale și verticale până-ți iese ceva demn de reviste. 😛
dai plăcinta la cuptor, la 220 de grade Celsius, pentru 45 de minute. după primele 25 de minute acoperă tarta cu o folie de aluminiu pentru ca ”danteluța” de aluat de deasupra să nu se ardă.

Gata plăcinta asta dulceago-acrișoară și în mod cert ușor iute de la ghimbir. Eu am s-o duc la viitoarele adunări de prieteni, asta dacă nu mi se reamintește că am promis că duc și tarta cu ceapă.

Nu uita să-mi zici dacă ai făcut și tu tarta și de ți-a ieșit pe plac. Fotografiile le aștept cu drag pe Instagram, la hashtagul #gatescmereuaici.

♥ ♥ ♥

laura.jpg

laura logo

Anunțuri publicitare

Interacționează cu mine :)