retete

Crumble de zmeură

E vară, e zmeură, e rost de tot soiul de plăcinte cu zmeura în cauză. Dar eu m-am lenevit și-am făcut un simplu crumble de zmeură, ce-a ieșit total diferit de obișnuita oricărui plăcintă cu zmeură, dar pe-atâta de bun.

Zmeura a lăsat mult suc după ce-am pus-o la copt și desertul l-am servit în boluri adânci. Cu o înghețată de vanilie deasupra, să se complimenteze bine aromele. Și gata. Să vedem cum se face. 🙂

De ce ai nevoie:

circa 600 grame de zmeură
120 grame de zahăr (chiar mai mult dacă zmeura ta e acrișoară, dar nu depăși cu 20-30 grame în plus)
sucul de la jumătate de lămâie
2 linguri de amidon
ingredientele pentru crumble pe preluăm de aici

Cum se face: 

Prepari întâi crumbleul, identic cu cel din tarta cu migdale. Știi cum e, odată ce-ai găsit o rețetă potrivită, n-o mai schimbi cu altele. Cel puțin în punctul ăsta mă aflu eu.

Apoi amesteci zmeura cu zahărul, sucul de la lămâie și amidoul și așezi umplutura într-un vas termorezistent. Acoperi treaba cu crumbleul de migdale și o dai la cuptor, la 180 de grade, pentru 35-40 de minute, până când compoziția a pătruns prin crumble și zărești faimoasa culoare golden-brown  care-ți spune că totul e bine pe pământ.

 

Ușor de întreprins cu zmeură, dar și cu alte fructe de pădure pentru momentele în care nu-ți pasă prea mult de gătit, dar îți pasă de pofta ta de plăcintă cu berries.

Nu uita să-mi spui cum ți-a ieșit crumbleul cu zmeură și să-mi arăți recreația ta pe Facebook sau Instagram, folosind hashtag-ul #gatescmereuaici. 

 

laura logo

Anunțuri publicitare

Interacționează cu mine :)